Pentru cel puțin încă un sezon alături de Gloria 2018

Szilvia va îmbrăca tricoul echipei de suflet a bistrițenilor și în anul competițional următor. Contractul jucătoarei cu CS Gloria 2018 expira în vara anului următor însă conducerea clubului și Szilvia Szabo discută detaliile prelungirii acestuia.

Szilvia Szabo: ”Mă bucur că voi juca pentru Gloria 2018 și în sezonul următor, pentru că mă simt foarte bine la Bistrița, pot să zic că aici e a două mea casă. Clubul are un proiect care îmi place, sunt oameni profesioniști și serioși. Îmi doresc sa fiu sănătoasă să pot ajuta echipa cât mai mult. Le mulțumesc mult suporterilor noștri că au fost alături de noi pe tot parcursul sezonului !”

Coordonatorul de joc / interul stânga al echipei noastre a început să joace handbal de la vârsta de 9 ani.
Și-a inceput junioratul în anul 2009, când până în 2011 a avut dublă legitimare la Zetea și Odorhei. În perioada 2011-2015 a jucat pentru echipa din Odorhei, cu care s-a clasat pe locul 5 În campionat.
Prima legitimare la o echipă profesionistă de senioare a fost la CSM Bistrita, în anul 2015. A contribuit la promovarea echipei noastre în Liga Națională – 2016.
În sezonul 2016-2017 a obținut alături de echipa de suflet a bistrițenilor medalia de bronz în Final Four-ul Cupei României.
A fost convocată la lotul naţional de tineret al României si naţionala de senioare a României alături de care s-a pregătit la Izvorani în aprilie 2018.
A participat în iulie 2018 cu echipa națională universitară, la Campionatul Mondial Universitar din Croația. În luna martie a acestui an a participat alături de lotul B al României la Baltic Cup în Polonia.

Szilvia, îți mulțumim !
CS Gloria 2018

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5