Notele obţinute de Claudiu Şular şi Gavril Ţărmure pentru proiectele de management pentru Palatul Culturii. Interviul va fi cu public !
În cursa pentru funcţia de manager al Palatului Culturii (Centrul Cultural Municipal) Bistriţa s-au înscris şase persoane. După analiza dosarelor patru dintre candidați au fost respinși ( Ion Bradea, Mihai Berbunschi, Ciprian Moldovan, Florin Ormenişan). Au rămas în cursă Claudiu Şular – profesor la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, fost director al Liceului de Muzică şi Gavril Ţărmure – manager Centrul Judeţean pentru Cultură, fondator al Societăţii de Concerte Bistriţa.
Proiectele de management au fost analizate de către o Comisie de evaluare, numită prin dispoziţia primarului Ioan Turc. Sursele noastre spun că vom avea o comisie prezidată de secretarul general al municipiului Bistriţa – Floare Gaftone - şi-i are în componenţă pe Mihai Ruşti – şef serviciu relaţii cu publicul, comunicare, Luca Toncian – pianist, asistent universitar dr. la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, dr. Vasile V. Filip – scriitor, profesor de limba română la C.N. „Liviu Rebreanu”, Oliv Mircea – critic de artă, preşedinte al Asociaţiei Uniunea Artiştilor Plastici, Filiala Bistriţa, Galeria Arcade 24.
În baza prevederilor articolului 8, litera q) din Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, în vederea ocupării postului de Manager la Centrul Cultural Municipal “George Coşbuc” Bistriţa
Secretariatul comisiei de concurs comunică rezultatul obținut în prima etapă – analiza proiectelor de management:
Rezultat prima etapă: Nr. Crt. Cod Identificare Nota etapa I Observații
1. Nr. Dosar 22360 7,68 Admis
2. Nr. Dosar 22559 8,28 Admis
În conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (3) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările și completările ulterioare:
„Sunt declaraţi admişi pentru susţinerea interviului candidaţii care au obţinut în prima etapă a concursului nota minimă 7“.
Se pare că Gavril Ţărmure are 8,28, iar prof Claudiu Şular- 7,68.
Dacă vor fi, se vor soluţiona contestaţiile de către o comisie formată din Adriana Antoneac – director executiv la Direcţia Educaţie – Turism (preşedinte), Loredana Turţi – consilier juridic Primăria Bistriţa, Adrian Titieni - prof. univ. dr. la UNATC „I.L. Caragiale” Bucureşti, Alexandru Uiuiu – director la Direcţia pentru Culte, Cultură şi Patrimoniu Cultural şi Ştefan Pop – tenor.
Etapa a doua a concursului – susținere a proiectelor de management în cadrul interviului va avea loc în data de 05 aprilie 2021, începând cu ora 10.00, în Sala mare de ședințe a Primăriei municipiului Bistrița, Piața Centrală, nr. 6.
Persoanele care doresc să asiste la etapa interviului, vor depune o solicitare scrisă, în acest sens, până la data de 02 aprilie 2021, ora 10,00, la secretariatul comisiei de concurs, în care vor preciza datele personale de identificare. Potrivit prevederilor art.9 alin. (9) din Anexa nr.1 – Regulament-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management aprobat prin Ordinul Ministrului Culturii nr.2799/2015, persoanele care asistă în acest mod la etapa interviului nu au dreptul să intervină în cadrul discuţiilor şi/sau să înregistreze pe orice suport fizic modul de derulare a interviului.
Accesul în sală se va face cu respectarea prevederilor legale în vigoare cu privire la regulile de protecție și sănătate pentru prevenirea și limitarea răspândirii infecțiilor determinate de virusul SARS – CoV 2.
În 6 aprilie vor fi publicate rezultatele, urmând ca, până în 7 aprilie, ora 16.00, să fie depuse contestaţiile, iar în 8 aprilie, în urma afişării rezultatelor finale, vom cunoaşte noul manager.
Citiţi şi:
- Gavril Ţărmure, desemnat câştigător pentru funcţia de manager la Palatul Culturii
- 4 din 6 candidaţi, respinşi în cursa pentru conducerea Palatului Culturii Bistriţa. Motivele descalificării pentru fiecare în parte!
- Exclusivitate! Avem numele celor şase candidaţi pentru conducerea Palatului Culturii Bistriţa şi a comisiei de evaluare
- În urma evaluării Ioan Pintea, Alexandru Gavrilaş şi Gavril Ţărmure rămân la conducerea celor trei instituţii culturale judeţene. Vezi notele primite!
- Două bistriţence, la un pas de a-şi câştiga statutul de judecător
Adaugă comentariu nou