Nu avem apă și canalizare în școli, dar aprobăm grădinițe private din bani publici! Ce garanții va acorda statul investitorilor privați?

Ținând seama de faptul că nu există niciun studiu de necesitate și nici de impact care să justifice o asemenea finanțare a mediului privat, am solicitat MEN să clarifice mai multe chestiuni legate de acest subiect:

1. care este baza realizării acestui program multianual, raportându-ne strict la necesitatea construirii a 1000 de grădinițe cu profil sportiv în regim juridic privat? 

2.Cum va asigura Ministerul Educației Naționale necesarul de resursă umană bine pregătită, ținând cont și de specificul sportiv al unităților școlare?
3.Care este punctul de vedere al Ministerului Educației referitor la impactul social raportat la incluziunea școlară din moment ce o astfel de măsură adâncește și mai mult diferențele sociale și economice? 
4.Ce garanții va acorda statul investitorilor privați în ceea ce privește asigurarea acestora că fondurile vor fi alocate în continuare astfel încât să își poată executa obligațiile de plată?”

De asemenea, am solicitat Consiliului Concurenței  să identifice dacă ajutorul de stat e compatibil cu normele Uniunii Europene și dacă nu cumva le încalcă. Dacă ajutorul nu este compatibil cu prevederile Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, voi înștiința Comisia Europeană pentru a opri orice formă de cheltuire iresponsabilă și ilegală a banilor publici. 

Deputat
prof. Cristina Iurisniti

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5