O buclă de memorie prezidenţială

Dorin Dobra

Mai deunăzi, săptămâna trecută dacă nu mă înşel,preşedintele României considera, cu spirit naţional identitar, că, după părerea sa, în şcoli şi instituţii de acelaşi tip, ar trebui cântat imnul naţional. Dacă nu mă înşel, importantele consideraţii au fost susţinute cu acelaşi prilej cu care preşedintele a şi vărsat câteva lacrimi, în legătură cu altceva, la o şcoală de vară a unei grupări de interese exclusiv de guvernare, înfiinţate, năşite şi girate chiar de domnia sa.

E însă momentul şi locul să-mi exprim nedumerirea, atâta timp cât sunt realmente convins că, în legătură cu acest gest, onorabil şi totalmente dezirabil, de a cânta imnul la clasă cu elevii, există chiar legislaţie naţională emisă încă de pe vremea când senatorul Pruteanu era în viaţă. Căci fac acum apel la memoria tuturor cititorilor, care îşi aduc aminte cu certitudine că această dezbatere şi lege a fost una dintre ultimele pe care senatorul Pruteanu le-a emis şi trecut prin Parlament. Şi ca să devin credibil, am să şi spun cu această ocazie, că aproape un an întreg am respectat această decizie şi chiar am cântat cu copiii la clasă imnul naţional la prima oră.

Mă nedumereşte profund, în consecinţă, bucla de memorie prezidenţială, care îl face pe preşedintele ţării să emită aceste consideraţii. Şi până la urmă, nici măcar nue domnia sa atât de culpabil, pe cât sunt cei câteva zeci de consilieri care lucrează pentru dânsul. Fiindcă dacă niciunul dintre aceştia nu i-au transmis, măcar ulterior, că gestul onorabil amintit e deja prins în legislaţia naţională, înseamnă că într-adevăr nu îşi fac treaba cum trebuie.

Pe cale de consecinţă, nici nu m-ar mai mira dacă am mai adopta o lege în acest sens, care să se adauge şirului nesfârşit de legi de care oricum nu mai ştie nimeni, căci iată dovada că sunt prea multe: am început să le uităm chiar şi la nivel prezidenţial, darămite la nivel popular.

P.S. Propun în acest sens, adoptarea neîntârziată a unei legi care să oblige Garda de Onoare a ţării să intoneze imnul naţional la fiecare vizită oficială.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5