O bună practică în învăţământ – Săptămâna meseriilor şi-a desemnat câştigătorii
Exemple de bună practică şi colaborare benefică, de ambele părţi, între CCI B-N şi IŞJ B-N s-a materializat şi finalizat printr-o eficientă premiere şi stimulare a elevilor din învăţământul profesional, în cadrul unui concurs de echipaje desfăşurat în „Săptămâna meseriilor”, care s-a derulat în cadrul unor societăţi private care au nevoie acută de forţă de muncă calificată, necesară şi cu putere de absorbţie.
În sala de şedinţe a IŞJ B-N a avut loc premierea festivă a câştigătorilor locurilor I-III la cele patru profile-meserii, în prezenţa prefectului judeţului – Ovidiu Frenţ, a preşedintelui CJ B-N – Radu Moldovan, inspectorului şef al IŞJ B-N – prof. Camelia Tabără, managerului Centrului Europe Direct Bistriţa– Monica Mureşan, echipajelor participante, profesorilor-instructori, sponsorilor şi specialiştilor din cadrul societăţii.
Inspectorul şef al IŞJ B-N, prof. Camelia Tabără a subliniat rolul şi importanţa acestei utile şi necesare activităţi pentru orientarea profesională a elevilor de clasa a VIII-a şi buna colaborare cu CCI B-N, CJ B-N, Prefectura B-N în modernizarea şi susţinerea unui învăţământ dual.
Preşedintele CJ, Radu Moldovan, a opinat asupra fenomenului şi activităţii, precizândcă este o iniţiativă pe care o salută, aşteaptă noua Lege a Învăţământului. „Ce s-a realizat este solitar şi benefic, iar una din priorităţile învăţământului este legătura cu viaţa, 10 clase obligatorii este o formă practică de formare a elevilor şi în meserii necesare mediului privat, iar şcolile profesionale şi liceele tehnologice trebuie să găsească modalitatea de a-i repartiza şi încadra în muncă pe absolvenţi, pe baza unui contract, societăţile putându-le acorda burse în acest sens”.
Prefectul Ovidiu Frenţ a făcut o pertinentă observaţie asupra necesităţii forţei de muncă şi practicarea unui învăţământ dual, sesizând faptul că „Este o inflaţie de oameni cu studii superioare, care plimbă diplomele, iar alegerea unei meserii în cadrul şcolilor profesionale nu este o greşeală, unii angajatori oferind salarii bune .
Reprezentanta CCI B-N, Monica Mureşan a mulţumit IŞJ pentru colaborarea deosebită, iar exemplele de bună practică trebuie să continue şi să se revigoreze învăţământul profesional.
După proiecţiile activităţilor desfăşurate de echipajele participante în concurs s-a trecut la premierea şcolilor şi elevilor participanţi la întrecerile din cadrul „Săptămâna meseriilor”.
Au fost acordate premii în obiecte şi diplome din partea sponsorilor, cât şi din partea CCI B-N, la profilele intitulate sugestiv „Grădinarul creativ”, „Sudorul cel mai bun”, „Bucătarul-Chef”, „Electricianul îndemânatic”, fiind primite obiecte de grădinărit, aparate de sudură performante, truse speciale de electrician etc.
O manifestare pentru integrare şi revenirea la matcă a învăţământului profesional, care este util şi benefic societăţii şi elevilor.
Citiţi şi:
- Pentru prima dată în judeţ – Săptămâna meseriilor
- ISJ BN: 31 clase de învăţământ profesional. CCI BN: Şcoala profesionaă nu e o ruşine, e o oportunitate!
- Deputatul Iurişniţi propune contracte de muncă part-time pentru elevii din învăţământul dual
- Deputatul Cristina Iurişniţi: Meseria, brățară de aur. Absolvenţii clasei a VIII-a pot opta pentru continuarea studiilor și în învăţământul profesional, învăţământul dual, respectiv învăţământul liceal tehnologic
- „Săptămâna meseriilor”. Vezi cine a câștigat cele 6 concursuri pe meserii!
Comentarii
Școlile Profesionale Ar Trebuii Să Dispară Definitiv Din Lume, Deoarece Sunt Degeaba, Mai Mult De Atât, Există Internet Pentru A Învăța Orice, Este Mult Mai Bine La Liceu, I-ar Pentru Cine Are Capacitate, Și Este Absolvent Ori Absolventă De Bacalaureat, Merge La Facultate:
https://youtu.be/ufasXlQ18tw?si=uXJX_jd6VO19pQ75
https://youtu.be/-c8B5QX4Jeo?si=lpQKoyuiv_UBBowo
https://youtu.be/dI1d9eLJV4o?si=C5ptHUbKg74ohc-F
https://youtu.be/imUtFmlRsQE?si=ioGjLZzl5aNhvbIh
https://youtu.be/ZUGmuDYxgfw?si=S3sn-rsaNFRf5jNV
Cel Mai Bine Este La Liceu, Deoarece Ai Posibilitatea De Înscriere La Bacalaureat Mai Târziu, La Licee Care Au Seral Și Frecvență Redusă, I-ar Calificarea Copiilor Pentru Cei Fără Bacalaureat Se Poate Face La Cursuri De Calificare Ce Se Poate Găsii Pe Internet, Însă Este Cu Bani, Adică Costă Calificarea, Pe Când La Școală Profesională, Nu Mai Ai Posibilitatea De Înscriere La Bacalaureat, O Concluzie Ar Fi Că Se Poate Înscrierea La Bacalaureat Mai Târziu La Seral Ori Frecvență Redusă, Cu Condiția Să Fie 12 Clase De Liceu Absolvite , Parte Liceală, Pentru A Exista Posibilitatea De Înscriere La Bacalaureat Mai Târziu La Instituțiile De Învățământ Unde Există Seral Ai Frecvență Redusă, Pentru 10 Clase Absolvite Nu Există Această Posibilitate, Și Este Mult Mai Bine La Cursuri De Calificare Chiar Dacă Este Cu Cost, Decât La Profesională, La Cursuri De Calificare Se Poate Înscrie Și Cei Cu 10 Clase.
Ori Ce Tip De Diplomă Se Cere De La Secretariatul Liceului De Către Elev / Elevă, Trebuie Să Aibe Minim 10 Clase Absolvite, I-ar Dacă Are 12 Clase Absolvite Cu Atât Mai Bine, Atunci Se Numește Diplomă De Absolvire A Liceului Chiar Dacă Nu Este Absolvent Ori Absolventă De Bacalaureat.
De Reținut Că Absolventul Ori Absolventă Liceului Atât Pentru 10 Clase Cât Și 12 Clase Trebuie Sa Se Prezinte Cu 4 Poze De Tip Buletin La Secretariatul Liceului În Mai Puțin de 30 De Zile De La Finalizarea Liceului, Eventual Mai Necesită Copie După Buletin, Ai În Cel Mai Rău Caz Copie După Certificat De Naștere.
Ar Trebui Să Dispară Definitiv Prostia Din Capul Oamenilor Și Copiilor, Care Cred Că: Germania 🇩🇪 , Este Cea Mai Puternică Economie Din Lume, Și Cea Mai Puternică Țară Din Punct De Vedere Militar, Deoarece Germania Nu Are Bomba Atomică Și Nucleară, Însă O Țară Pe Nume Israel 🇮🇱, Are Bomba Atomică Și Nucleară:
https://youtu.be/1sGrt-a6cIs?si=8pSbf3gTS8nsH121
Germania 🇩🇪, Țară De: Drogați, Drogate, Droguri, Criminali, Criminale, Și Crime Împotriva Umanității:
https://youtu.be/b0qctR-g5ao?si=2JUBlOiPJOo25kxy
https://youtu.be/GVnCfgl0PpU?si=Mii9tHtEQVOSTnAH
Trimiteți Mai Departe Aceste Informații Pentru A Ajunge La Cât Mai Multă Lume.
Adaugă comentariu nou