O columbiancă a sustras 3600 de dolari de la o casă de amanet din Bistrița

La data de 4 august a.c., în vama Giurgiu, a fost depistată de către polițiștii de frontieră o tânără de 29 de ani, cetățean columbian. Aceasta a fost dată în consemn de către polițiștii din Bistrița, fiind cercetată într-un dosar de înșelăciune.

Din cercetările efectuate până în prezent, a reieșit faptul că la data de 22 iulie a.c., în timp ce se afla într-o casă de amanet din Bistrița, femeia de 29 de ani i-ar fi solicitat angajatei să-i schimbe suma de 5000 de dolari, după care, i-ar fi cerut să efectueze alte tranzacții, cu scopul de a-i distrage atenția, moment în care ar fi sustras suma de 3600 de dolari.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au recuperat prejudiciul creat în urma înșelăciunii și l-au restituit persoanei păgubite, iar cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acesteia.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5