O luptătoare în Parlament – Doina Pană

Prin 1968, când am ajuns la Matei, primul gospodar pe care l-am întâlnit era badea Dumitru. De fapt, mi-l recomandase cineva, ca fiind omul întâi al aşezării, prin structură, prin vorbă, prin felul de a fi, prin omenia ce o degaja cu fiecare semen al său. Locuia lângă pod, a doua casă pe dreapta. Avea o curte rânduită inginereşte, iar viţa de vie, blazonul familiei, era cartea lui de vizită. Badea Dumitru avea două copile de grădiniţă: Marinela şi Doiniţa. Şi el, tatăl, trăia în cultul sănătos al familiei creştine. Copiii, dragostea faţă de ei, devenise crezul lui de-o viaţă.

Mulţi ani după aceea, trecuse vreo 30 la număr, în curtea unui liceu bistriţean o întâlnesc pe Doina Pană, copila de odinioară, acum directoare şi cadru didactic, cu o personalitate puternică. Era fata gazdei mele de demult. Aflând apoi că-şi doreşte să candideze pentru Parlamentul României, mi-am adus aminte de tatăl ei gospodar, de omul altruist şi săritor în a-i ajuta pe ceilalţi. Şi mi-am zis că un astfel de copil, fiu de ţăran, ar fi nimerit să reprezinte judeţul şi satele bistriţene în Sfatul de la Bucureşti. Ageră la minte, amabilă şi afabilă, plină de înţelegere şi înţelegătoare, “bărbat” în luarea deciziilor, argumentaţie serioasă în susţinerea proiectelor, apropiată de oamenii de rând, frumoasă fizic şi în comportament, gospodină, cultivată şi cultă, căreia îi place “cetitul cărţilor”, luptătoare ce ştie să se zbată cu armele legale pentru mai binele fiecăruia dintre noi, dar mai presus de toate înzestrată cu rara calitate de a fi om, căruia îi pasă de cel de lângă tine. Un astfel de parlamentar e nevoie să ne reprezinte. Doina Pană va fi, cu siguranţă, vocea noastră în Parlament. De aceea îi voi acorda votul.

T.Bidian