Societatea ASTRA – luptătoare pentru unirea spirituală a românilor de pretutindeni

În urmă cu 150 ani, când s-a creat ASTRA (Asociaţiunea Transilvană pentru Literatura Română şi Cultura Poporului Român, în anul 1851), românii doreau cu ardoare să se unească într-un stat naţional unitar şi să-şi dobândească independenţa, dar pentru aceasta era nevoie de emancipare, prin ridicarea spirituală şi materială a tuturor românilor. Despărţămintele ASTREI duceau o acţiune puternică de realizare a acestor deziderate, ceea ce s-a şi înfăptuit în timpul şi după Marea Unire din 1918.
Societatea ASTRA, interzisă de comunişti, şi-a reluat activitatea de peste 20 de ani, militând, într-o lume plină de paradoxuri, pentru aceleaşi nobile scopuri.
Deschizând revista „Astra năsăudeană” cu articolul „Ce mai poate face ASTRA astăzi”, domnul profesor Ioan Seni, preşedintele Despărţământului Astra Bistriţa-Năsăud, ne dezvăluie modul în care astriştii din judeţ stabilesc legături culturale cu toate societăţile culturale din judeţ şi chiar din ţară, primind reviste de la acestea şi dezbătând teme tratate de ele, făcând chiar lansări de cărţi ale scriitorilor şi chiar excursii sau schimburi de experienţă cu alte despărţăminte.
Revista, ajunsă la nr. 3 (mai, iunie, 2014), director Ioan Seni, redactor şef prof. Mircea Daroşi, publică un bogat material cu caracter patriotic menit să contribuie la educarea tinerei generaţii şi nu numai, prin exemplele pozitive de înaintaşi care au luptat pentru ridicarea neamului nostru. Dăm mai jos câteva exemple de astfel de capitole: Oameni de seamă, File de istorie, Spiritualitate – credinţă, Valori româneşti, Oameni de peste Prut etc., felicitând totodată activitatea Cercului Astra Năsăud (oraş), preşedinte doamna Floarea Pleş, pentru activitatea model pe care a desfăşurat-o.
Nu sunt astristă, dar preţuiesc tendinţa de a aduna şi uni pe români, într-o lume în care forţe discriminatorii tind să ne dezbine şi să ne desfiinţeze valorile specifice şi tradiţionale ale poporului şi cu care ţara noastră ar trebui să se prezinte în societatea internaţională.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5