De peste ocean

O năsăudeancă, absolventa Liceului din Bellevue Washington

Scopul vizitei noastre în America are două obiective importante: de a da curs invitaţiei nepoţilor Călin şi Călina, spre a fi alături de ei, la festivităţile de absolvire a universităţii şi, respectiv, a liceului. Absolvenţii universităţii Washington şi-au luat zborul în lumea largă, urmând pe podium absolvenţii liceului Sammamish High School din Bellevue-Seattle, promoţia 2012, ce au organizat ceremonia de absolvire în sala sporturilor Bellevue College.
Liceul a luat fiinţă în anul 1959 şi a dat societăţii un număr de 49 de promoţii, având în prezent un număr de 1030 elevi instruiţi de 116 cadre didactice, care an de an parcă îşi recapătă vioiciunea şi umorul, având darul de a întreţine o stare de spirit atât de necesară în rândul liceenilor din Washington, cărora le-a insuflat un mănunchi de calităţi ce-şi menţin mereu nivelul prin propria personalitate. Promoţia anului 2012 are 245 de absolvenţi, dintre care cu cordon de platină (adică cu rezultate de excepţie) un număr de 87.
Intrarea în sală s-a făcut pe bază de invitaţie. Toţi absolvenţii au avut alături membrii familiei, părinţi, bunici, fraţi, surori, alte rude, prieteni, etc. încât tribunele au fost la capacitate. Alături de Călina au fost părinţii, fratele Călin, bunicii din Năsăud şi unchii Gheorghe şi Elena din Cluj ce au reprezentat rudele din Sebeş unde sunt bunicii din partea tatălui.
Fiecărui participant i s-a înmânat o pliantă cu numele absolvenţilor, programul de desfăşurare şi semnele specifice elevilor cu rezultate foarte bune. Călina se afla la numărul 42 din pliantă.
Alături de antetul şcolii este scris un citat de Ralph Waldo Emerson "Ceea ce se găseşte în spatele nostru şi ceea ce se găseşte în faţa noastră sunt mici lucruri, pe lângă ceea ce se găseşte înăuntrul nostru."
Absolvenţii au decis care profesori să-i onoreze cu cuvinte de salut şi încurajare şi care dintre colegi să exprime mesajele lor de mulţumire faţă de dascăli, părinţi şi societate, prin vorbe frumoase şi totodată foarte simple, îmbinate cu momente artistice oferite de corul liceului, de fanfară, cât şi de solişti instrumentişti (chitară şi pian). A urmat salutul unor Societăţi Naţionale de Onoare, de sport, artă şi muzică.
Manifestarea educativă de înaltă ţinută academică din 18 Iunie 2012 din Bellevue a fost precedată de o altă întâlnire cu absolvenţii din 9 Iunie într-o duminică după masă. În sala festivă a şcolii a avut loc o evaluare a activităţilor extraşcolare, activităţi sportive, artistice şi a celor pe baza de voluntariat desfăşurate de absolvenţi în cei 4 ani de liceu. S-au prezentat pe ecran imagini din activităţile şcolăreşti în afara orelor de curs.
Din cuvântul vorbitorilor am dedus cuvintele exprimate de un pedagog american şi anume: "Lucrurile frumoase din viaţă se văd nu cu ochii, ci cu inima. Nu au evitat să spună un adevăr evident că în viaţă îţi programezi lucrurile dar le faci la întâmplare."
În final, absolvenţii au trecut prin faţa conducerii liceului, iar directorul a dat mâna cu fiecare oferindu-i cartea de absolvire.
Încă din timpul anului şcolar pe baza rezultatelor din anii de liceu, universităţile şi-au recrutat studenţii din anului I. Călina a fost admisă la două facultăţi, alegând pe cea din Seattle, mai aproape de casă, unde fratele ei Călin i-a eliberat un loc.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5