O nouă şansă de 5 milioane de euro pentru Biserica Evanghelică

Secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Ioan Andreica, a declarat vineri, în cadrul conferinţei de presă a PDL, că finanţarea de 5 milioane de euro, promisă Bisericii Evanghelice de la MDRL, mai are şanse să fie primita, în cursul lunii octombrie, dacă nu, doar în 2010, cu toate că s-a aflat relativ târziu de greşelile apărute in documentaţia de finanţare.

„ Contestaţia depusă de cei din Primăria Bistriţa a fost respinsă. Trebuie să aşteptăm o nouă sesiune de proiecte. Am discutat cu ei să vină cât mai repede cu documentaţia refăcută (…). Oricum sesiunea este închisă. La următoarea sesiune de depunere a documentaţiei, vor intra in circuit după ce-şi refac documentaţia de finanţare pentru întreaga lucrare. Noi sperăm în octombrie, dacă nu, după 1 ianuarie”, a declarat Andreica.

Cele 5 milioane de euro vor fi alocaţi prin Programul Operaţional Regional, iar regulile sunt stricte. Circuitul de aprobare a lucrărilor prin POR nu ajunge direct la MDR, ci mai întâi trece pe la Agenţia de Dezvoltare Regională, iar după ce se selectează lucrările pe fiecare componentă şi sunt declarate eligibile, ajung la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei care gestionează Programul Operaţional Regional.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5