La UCGN,

O rază de lumină după o perioadă întunecoasă

Iată că s-a întâmplat ceea ce membrii celor 44 comune foste grănicereşti aşteptau de ceva timp. S-a făcut pasul cel mai important pentru a intra pe deplin în legalitate în ceea ce priveşte Uniunea Comunelor Grănicereşti Năsăudene. Adunarea Generală a UCGN din 6 mai a.c., a aprobat rapoartele de activitate privind execuţia bugetară, bilanţul contabil, bugetul de venituri şi cheltuieli 2010; proiectul programului de activitate şi raportul de audit economico-financiar pentru perioada 2006-2009, prezentate clar şi la obiect de către preşedintele interimar al UCGN, ing. Mihai Mureşan. Ultimul, cel de audit, prezentat de expertul Vasile Rus, a scos la lumină, după cum scria negru pe alb, o groază de nereguli înregistrate în evidenţele contabile al fostei conduceri a Asociaţiei. Aceste „nereguli cu iz penal”, cum s-a exprimat juristul Vasile Rus, „au mers din rău în mai rău, din documente rezultând că niciun act de „casă” nu este corect întocmit”. S-a găsit un prejudiciu bănesc destul de mare prin vânzare de masă lemnoasă vândută din pădurile grănicereşti, obiecte de inventar etc. cei prezenţi s-au arătat mai mult decât nemulţumiţi, rugând insistent ca noua conducere ce va fi aleasă să facă lumină în această nebuloasă, iar cei vinovaţi să fie traşi la răspundere.

De asemenea, a fost aprobat noul Statut al UCGN, care a adus noutăţi precum: preşedintele să fie ales pentru patru ani, să nu mai existe preşedinte de onoare, consiliul director să fie alcătuit din 15 membrii: preşedintele UCGN, 12 reprezentanţi ai celor 12 companii grănicereşti şi încă doi membri. În urma votului a fost ales în unanimitate ing. Mihai Mureşan, care în ultimul an a îndeplinit funcţia de preşedinte interimar. Consiliul director, cu mandatul de patru ani este următorul: Drăgan Ilie, Moga Vasile, Ilie Avram, Ioan Platon,. Vasile Borş, Valer Avram, Aurel Horea, Nicolae Bodiu, Gheorghe Onul, Luca Pupeză, Dumitru Buşcoi şi Anchidim Pavelea, plus Ştefan Danci şi Niculae Anghel.

Administrator al UCGN a rămas Anton Pop, contabil - Mariana Dâmbu, iar la comisia juridică jr. Raus Pompei.

A fost o şedinţă aproape furtunoasă, aşa cum ne-au obişnuit urmaşii grănicerilor, dar cu happy end.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5