O sută de elevi au vorbit cu deţinuţii din Penitenciarul Bistriţa, în cadrul campaniei de prevenire a consumului de droguri
De la începutul acestui an școlar, polițiștii de la Prevenirea Criminalității și cei de la Biroul Siguranță Școlară, în colaborare cu Penitenciarul Bistrița au organizat 5 întâlniri în cadrul cărora, aproximativ 100 de elevi au avut ocazia să stea de vorbă cu deținuți care au reușit să se reabiliteze sau sunt în curs de reabilitare, atât social, cât și din punct de vedere legal.
Activitățile sunt derulate în cadrul campaniei naționale de prevenire a consumului de substanțe psihoactive ”Dincolo de aparențe. Experiențe de tip carte vie” .
Subiectele abordate cu tinerii vizează traficul și consumul de substanțe psihoactive, traficul de persoane, dar și infracțiuni la regimul rutieri, în fața cărora tinerii sunt vulnerabili.
”Cărțile vii” sunt persoane care execută pedepse privative de libertate, dispuse să le împărtășească tinerilor experiența lor, să îi ajute să vadă tentațiile, dar mai ales riscurile unor comportamente sau alegeri la limita legalității.
De multe ori poveștile de viață ale unor oameni pot constitui lecții de viață pentru tineri, lecții pe care ne dorim să le învețe din experiențele altora, nu pe cont propriu.
Citiţi şi:
- Inspectoratul de Poliţie Bistriţa-Năsăud: Educaţi copiii şi nu va fi nevoie să pedepsiţi adulţii!
- Stop "drogurilor legale"
- 26 IUNIE- ZIUA INTERNAȚIONALĂ ÎMPOTRIVA CONSUMULUI ȘI TRAFICULUI ILICIT DE DROGURI
- Bistrița: acțiuni pentru prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri, precum și prevenirea victimizării minorilor!
- 130 de elevi din Beclean, implicați în acțiuni preventive, în scopul conștientizării riscurilor asociate consumului de droguri și substanțe psihoactive
Adaugă comentariu nou