Oana Matei, laureată a Festivalului "Ion Dolănescu "

Prima ediţie a Festivalului Naţional "Ion Dolănescu " s-a desfăşurat la Târgovişte, fiind organizat de fiul regretatului Ion Dolăneascu, Ionuţ Dolănescu, în parteneriat cu TVR 1. În urma preselecţiei desfăşurată la Bucureşti, la care s-au prezentat 70 de concurenţi, au fost selectaţi 15 tineri interpreţi pentru concursul ce s-a derulat pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Târgovişte. Judeţul nostru a fost reprezentat de Oana Matei, care a interpretat o doină de cătănie reprezentativă Ţării Năsăudului, iar din repertoriu lui Ion Dolănescu o sârbă veche, printre primele melodii înregistrate de artist la Electrecord: "Nu sunt bolovani pe drum". Juriul, alcătuit din oameni cu studii muzicale, etnomuzicologi, dirijori, printre care marea soprană Leontina Văduva, precum şi preşedinta juriului, realizator de emisiuni, Elise Stan, i-a apreciat calităţile vocale interpretative, evoluţia scenică, autenticitatea costumului, precum şi cinstea pe care o aduce judeţului de unde provine, toate acestea ducându-o către locul 2 pe podium. Oana este absolventă a Academiei de Muzica "Gheorghe Dima" Cluj (clasa prof. Ioan Bocşa), urmând acum masteratul de Etnologie, antropologie, cultură şi folclor la Universitatea Bucureşti, fiind una dintre vocile reprezentavive, dar şi printre puţinii tineri cu studii aprofundate din judeţ. Acompaniamentul orchestral a fost asigurat, atât pentru concurenţi cât şi pentru invitaţi, de Orchestra "Doina Basarabiei" condusă de maestru Valeriu Caşcaval (la ţambal), din Chişinău. Au fost prezenţi în recital: Irina Loghin, Elena Merişoreanu, Benone Sinulescu, Ionuţ şi Doiniţa Dolănescu, Tiberiu Ceia, soprana Leontina Văduva.
Concursul se va difuza începând cu luna februarie, la TVR 1, în cadru emisiunii: "O dată-n viaţă".
..............................
Citiţi ediţia print de mâine.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5