Oaspeţi din 8 ţări la Bistriţa

Proiectului multilateral Comenius ECOTOUR 2.0, realizat de Palatul Copiilor Bistriţa împreună cu 8 instituţii de învăţămant din Olanda, Spania, Polonia, Italia, Turcia, Slovacia, Grecia şi Finlanda, derulează o nouă etapă, la Bistriţa.
Coordonatoarea de proiect, prof. Iulia Istrate, ne spune că la Bistriţa vor fi 20 de profesori cu 24 de copii din cele 8 ţări. Este a treia întâlnire după Mytilene-Grecia şi Vranov nad Topl’ou-Slovacia.
Delegaţiile vor fi primite luni de către directorul Sever Şuteu, la Palatul Copiilor, iar agenda zilei de marţi include o întâlnire cu primarul Ovidiu Creţu, o conferinţă de disiminare, după care încep atelierele de lucru. Produs-final al primului an este o carte, în care fiecare ţară are câte un capitol, România având “Studiul schimbărilor climatic şi importanţa asupra planetei”. De asemenea fiecare a trebuit să realizeze un spot publicitar de promovare a zonei, bistriţenii alegând Colibiţa. În programul de lucru se află şi studiu la faţa locului, pe Valea Blaznei, Parcul Naţional Munţii Rodnei, Castelul Dracula, “Tăşuleasa Social”. La Bistriţa va fi vizitată Biserica Evanghelică C. A., Complexul Sugălete, Casa Argintarului, Turnul Dogarilor. Nu va lipsi un spectacol folcloric care va avea în prim plan tradiţiile noastre.
“Participarea la reuniunea de proiect Comenius a deschis instituţiei noastre calea unei educaţii de mai bunã calitate pentru cetãţenie democraticã, pentru a pregãti elevii sã joace la rândul lor un rol activ în viaţa publicã, sã dezvolte activitãţi pentru protecţia şi îmbunãtãţirea mediului natural, sã apere mediul şi sã aibã o atitudine responsabilã faţã de acesta”, ne-a declarat coordonator de proiect, prof. Iulia Istrate.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5