Octavian Goga- poetul Marii Uniri

Conştient de puterea impactului pe care versul său îl poate avea asupra cititorului sau ascultătorului, Octavian Goga a ars ca o flacără vie pe altarul ideii naţionale, punându-şi în valoare creaţia sa literară. El este unul dintre cei mai activi protagonişti ai Marii Uniri. Nicolae Iorga îl numeşte ,, suflet de luptător, herald al visului nostru milenar’’.
Despre contribuţia lui la înfăptuirea unităţii naţionale a tuturor românilor, vorbeşte presa acelei vremi în care publică numeroase articole şi poezii, făcându-se purtătorul de steag în bătălia pentru realizarea acestui vis, aşa cum spun şi versurile sale : ,,Avem un vis neîmplinit,/ Copil al suferinţii./ De dragul lui au răposat/ Şi moşii şi părinţii’’ (Noi)
Încă din anii studenţiei pe care îi petrece în capitală, Goga este călăuzit de ideea că ,,soarele românilor de la Bucureşti răsare’’, devenind exponentul revoltei transilvănenilor. Acum publică volumul intitulat,,Poezii’’(1905), volum care se dovedeşte a fi expresia luptei de eliberare a românilor din Transilvania. În anul 1914, numele lui este aşezat la loc de cinste între membrii ,, Ligii pentru unitatea politică a tuturor românilor’’. Alături de N. Filipescu, Take Ionescu, N. Iorga, Vasile Lucaciu, Goga ia parte activă la mobilizarea generală a maselor în lupta pentru realizarea unităţii naţionale. Versurile sale sunt adevărate ordine de chemare: ,,Veniţi români. Porniţi-vă spre munte, / V-arată drumul morţii din morminte / Să nu uitaţi a veacurilor carte,/ Veniţi, veniţi ! Căci adevăr zic vouă / Ori vă mutaţi hotarul mai departe,/ Ori veţi muri cu trupul frânt în două !’’(Latinitatea din tranşee )
Odată cu izbucnirea primului război mondial, Goga devine un arc voltaic care scapără, arde, scrie şi vorbeşte enorm’’, spune I. Clopoţel. Acum îi apare volumul ,,Strigăte în pustiu’’, sinteza unor patetice apeluri pentru eliberarea naţională a românilor subjugaţi, în care critica vremii vedea ,, cele mai frumoase pagini de înflăcărare naţională ce s-au scris în româneşte’’. Cuvintele lui se înfigeau adânc în sufletul cititorului : ,,N-o să fie atâta încăpere în sufletul d-voastră, câtă durere vă aduc eu din Ardeal’’ sau ,,Viitorul Ardealului e în raniţa soldaţilor români’’.
În timpul neutralităţii, Goga s-a zbătut ca nimeni altul pentru crearea unui curent de opinie, publicând poezii brodate pe marea idee a vremii, de unire a tuturor românilor într-un singur stat. Sunt creaţii de înaltă vibraţie pe care le adună în volumul ,,Cântece fără ţară’’ (1916 ). Semnificative pentru această perioadă sunt poeziile :,, Pajurei cu două capete’’, ,,Ţara mea de suflet’’, ,,Latinitatea strigă din tranşeee’’, ,,Poveste’’şi altele. Poezia lui Goga a produs un entuziasm zguduitor în rândul maselor, afirmându-se ca poet, dar şi ca luptător pentru cauza care o servea. ,,Sol al dragostei şi-al urii’’, ,, vestitor de biruinţă’’, Goga acuză, într-o sacră mânie,, spurcata pradă’’ : ,,Ca un blestem de cununie/ Ne stă pierzarea ta-n pervaz / Şi ghiara ta de veci ne scrie / Ruşinea vieţii din obraz ;/ Căci n-are iadul vreun balaur / Mai rău şi mai înfometat,/Să ceară sânge- atât şi aur,/ Cât bietul meu pământ a dat’’ (Pajurei cu două capete ).
În perioada pribegiei sale la Paris a reuşit să facă legături preţioase cu unele puteri europene, îndeosebi cu Franţa, care s-a dovedit de mare ajutor în momentele hotărâtoare de mai târziu. Întors acasă, alături de intelectualii ardeleni refugiaţi, Goga, deşi nu-şi satisfăcuse serviciul militar, intră voluntar în armata română, cu gândul să-şi facă datoria faţă de patrie. Ajunge pe frontul de la Turtucaia, deşi ar fi dorit să fie trimis pe cel dinspre Ardeal. Când frontul se mută în Moldova este chemat de generalul Presan, care îl trimite la biroul de propagandă, în ideea că în aceste momente, scrisul său este mai de folos ţării, : … ,,Câteva pagini scrise de dumneata echivalează cel puţin cu două divizii. Nu sunt dispus să distrug două divizii ca să-ţi fiu dumitale pe plac. Deci, veţi rămâne la dispoziţia noastră. Dacă nu de voie va fi de nevoie’’. Plecat de pe front, conduce publicaţia ,,România’’ de la Iaşi, organ al Apărării naţionale, unde scrie 46 de articole şi multe poezii în care sunt oglindite confruntările de pe câmpul de luptă şi frământările întregului neam.
Cu câteva luni înainte de 1 Decembrie 1918, Goga pleacă în Franţa, încredinţându-i-se o serie de misiuni diplomatice în vederea determinării marilor puteri de a recunoaşte desărvâşirea unităţii statale româneşti. Actul de făurire a României Mari devine realitate. Într-o scrisoare îşi mărturiseşte regretul de-a nu putea participa la istorica Adunare de la Alba Iulia : ,,Regret din tot sufletul că nu mi-a fost dat să văd aceste valuri de oameni şi să mă pătrund şi eu de bucuria cea curată care mi-ar fi răsplătit îndeajuns tot zbuciumul de o viaţă întreagă pentru triumful unei idei’’. Apoi, în versuri inegalabile exclamă cu entuziasm şi mare bucurie : ,,Te-am dărâmat, hotar de-odinioară, / Brâu împletit din lacrimi şi din sânge, / Veriga ta de foc nu ne mai strânge / Şi lanţul tău a încetat să doară’’.