Olimpiada Inocenților, concert cu Liviu Teodorescu şi jocuri de sensibilizare. Marin Mic: Bistriţa, într-o bună zi, capitala bunului simţ şi a integrării celor diferiţi de noi

Comunitatea bistriţeană, de toate vârstele şi categoriile sociale, a dat curs invitaţiei Fundaţiei Inocenţi de a participa la evenimentele pregătite în fiecare primăvară la Bistriţa, ce îşi propun tocmai creşterea gradului de conştientizare cu privire la problemele, nevoile, dar și potențialul copiilor cu dizabilități.

În premieră, Olimpiada Inocenţilor a fost gândită pe parcursul a două zile, pre-evenimentul incluzând jocuri de sensibilizare, un concert caritabil susţinut de Liviu Teodorescu cu sprijinul Primăriei Bistriţa şi al Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc” Bistriţa, extragerea biletelor de tombolă, dar şi lansarea de „lampioane pentru inocenţi”. În fapt, pentru o sumă modică, bistriţenii au putut cumpăra lampioane, care urmau să fie lansate pe cerul oraşului, dar momentul a fost încurcat de vântul neprietenos.   

„Abia cu câteva zile înainte, am văzut undeva un logo pe care îmi pare cău că nu m-am gândit mai devreme să-l folosesc la ceea ce facem noi în fiecare an, care spune aşa: Dizabilitatea nu e un handicap! Mie mi-a plăcut teribil. Asta încercăm să demonstrăm şi noi, până anul trecut făceam doar evenimentele cu copiii şi cu voluntarii. Ne-am gândit că trebuie să mergem un pic mai înainte, să facem un pas în plus. Una e să citeşti despre dificultăţile cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi, alta e să auzi poveşti de viaţă şi cu totul şi cu totul altceva să intri şi numai pentru câteva minute în pielea unei persoane cu dizabilităţi. Şia asta am încercat noi astăzi”, ne-a declarat, la finalul unei zile pline,  Marin Mic, directorul Fundaţiei Inocenţi Bistriţa.

Potrivit acestuia, cu ajutorul unor voluntari „absolut superbi”, au fost organizate cinci jocuri prin care bistriţenii au putut să experimenteze cum este să fii nevăzător, să ai o deficienţă de auz, o deficienţă de mobilitate, practic într-un scaun cu rotile, să te confrunţi cu o boală precum scleroza în plăci sau să ai dificultăţi de învăţare. „Eu personal am parcurs fiecare exerciţiu şi recunosc că după 20 de ani de carieră, în aroganţa mea, credeam că nu o să am surprize şi totuşi am avut. Una e să vorbeşti despre, una e să auzi, cu totul altceva e să încerci. Era un chestionar şi m-au întrebat la sfârşit voluntarele cum mă simt după o astfel de experineţă şi am zis: Mă simt norocos! Mă simt norocos că nu trebuie să mă confrunt zilnic cu problemele cu care se confruntă aceşti oameni”, a dezvăluit Marin Mic.

De altfel,  au fost persoane care au povestit din experineţa lor, dar şi despre modul în care noi, bistriţenii, percepem, judecăm, condamnăm astfel de persoane. Există încă prejudecăţi care îi ţin departe pe ceilalţi de urbe.

Am început să-mi rememorez argumentul pentru care am creat evenimentul. Era o întrebare: De ce? Spuneam atunci, pentru că mă uit pe stradă, sunt în Bistriţa de 12 ani, la acea vreme, şi nu vedeam pe nimeni, doar 2 sau 3 tineri, copii cu dizabilităţi.  Acum, din ce în ce mai mulţi sunt vizibili, din ce în ce mai mulţi prind curaj să iasă din casă, din ce în ce mai mulţi părinţi au curajul să îi scoată şi din ce în ce mai puţini bistriţeni se uită ciudat la ei. E un parcurs care merge în direcţia bună”, a menţionat Marin Mic.

Manifestarea tinde să devină una internaţională, prin participarea unor studenţi din Germania, Portugalia, a unor elevi de la Şcoala Britanică din Bucureşti etc. Nici de această dată nu a lipsit Michael Carroll, preşedinte al Romanian Children' s Relief SUA.  

Sper ca, într-o bună zi, Bistriţa să fie capitala bunului simţ şi a integrării celor diferiţi de noi”, este concluzia primei zile, spusă de Mic Marin.

         ***

         Joi, bistriţenii sunt aşteptaţi de la ora 14.00, în zona Palatului Culturii, la Olimpiada Inocenţilor”, ce va include probe sportive (baschet, tenis de masă, fotbal, jocuri, atletism), probe artistice (dans, cântece, poezii, pictură, desen) şi activităţi complementare (face-painting, pictură etc.). Pe parcursul evenimentului va avea loc un spectacol, cu ‘’Tinere talente bistriţene’’. Peste 450 de copii şi 300 de voluntari urmează să participe la aceste activităţi. 

Foto credit: Fundatia Inocenti

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5