Olimpiu Nușfelean, Menuț Maximinian şi Vasile George Dâncu, la Zilele revistei Caiete Silvane Sălaj

Zilele revistei Caiete Silvane, ediția a XII-a, organizate de Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj, manager Daniel Săuca, s-au realizat cu sprijinul filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Consiliul Județean Sălaj, Primăria municipiului Zalău, Instituția Prefectului Județului Sălaj. Evenimentul a debutat cu desanturi scriitoricești simultane la liceele din municipiu. În sala „Dialoguri europene” de la Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj au avut loc lecturi publice, prezentări de carte și reviste, muzică și poezie. Asociația „Pro Teatru” a prezentat un recital Nichita Stănescu, cu actrițele Oana Marin, Andreea Preda și Cezara Crețu. La capitolul lansări amintim: Editura „Caiete Silvane”: Viorel Mureșan, „De gardă la Echinox”; Marcel Lucaciu, „Cronici duminicale”; Petruț Cămui, „trei ani, poate mai mult, de obicei mai puțin”; Editura „Școala Ardeleană”: Mircea Zaciu, „Ca o imensă scenă, Transilvania...”; Ion Pop, „Poezia românească neomodernistă”; Ion Pop, Călin Teutişan (coord.), „Echinox 50”; Adrian Popescu, „Poezii. Antologie de autor. 1971-2018”; Traian Ștef, „Epopeea şobolanului Louse”; Alice Valeria Micu, „Pereți”; Ioan F. Pop, „Poeme abandonate în cuvinte” ( la eveniment fiind prezenţi Ion Pop, Adrian Popescu, Traian Ștef, Alice Valeria Micu, Ioan F. Pop şi managerul editurii, năsăudeanul Vasile George Dâncu). În acest cadru Editura „Charmides” a lansat cartea Sandrei Cibicenco, „Salata de cuvinte”. Programul a continuat cu Editura „Junimea”, Revista „Hyperion”, Dumitru Păcuraru, „Măcelăria și alte poeme”, George Vulturescu, „Maladiile lămpilor” (Tracus Arte), „Mărturii culturale”, „Poesis”, „Nord literar”, „Familia”, „Apostrof”.
Din Bistriţa au luat parte la evenimentele revistei din Zalău Olimpiu Nuşfelean - director al revistei “Mişcarea literară” (întâlnire cu elevii la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, alături de Ioan F. Pop şi Ion Piţoiu) şi Menuţ Maximinian- director ziarul “Răsunetul”, collaborator permanent al revistei din Zalău (întâlnirea cu elevii la Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” alături de Emilia Poenaru Moldovan şi Daniel Hoblea ). Bistriţenii au prezentat publicaţiile “Mişcarea literară” şi “Răsunetul Cultural”. Publicaţia gazdă, “Caiete Silvane”, ajunsă la numărul 170, editată de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, având pe Daniel Săuca redactor-șef, are pe copertă şi pe primele pagini un material semnat de Menuț Maximinian “Manuscrisele lui Manolescu” - despre colecţia Nicolae Manolescu de la Biblioteca Judeţeană Bistriţa-Năsăud, apreciindu-se modul în care bistriţenii au realizat o adevărată casă pentru manuscrisele unuia dintre cei mai importanţi critici ai ţării.
A fost o manifestare care a pus încă o dată în valoarea fenomenul literar zălăuan, buna interferenţă dintre mai multe spaţii literare, cu precădere ardelene.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5