Suplimentul "Răsunetul Cultural", realizat de Societatea Scriitorilor din Bistriţa-Năsăud şi USR Cluj

Caiete Silvane 200

La mulţi ani!

Într-o lume în care avem nevoie de repere, revista „Caiete silvane” a devenit un ghid în lumea culturii, avându-şi rădăcinile la Zalău şi extinzându-şi, prin colaboratori importanţi, ramurile în toată ţara, ca un copac ce îşi are coroana înălţată spre cer, seva bună adăpându-se dintr-un pământ bogat.

         Revista a propus, de-a lungul timpului, debuturi ce au fost confirmate în timp, articole şi eseuri consistente pentru cunoaşterea literaturii, a teatrului, a artelor plastice, a istoriei poporului nostru. Deşi acordă atenţie şi tinerilor creatori din toate domeniile, revista a păstrat un echilibru între generaţii unindu-le prin căi de comunicare. Echipa redacţională, condusă de scriitorul Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, având alături oameni de nădejde precum criticul Viorel Mureşan, a reuşit să contureze un nume pentru publicaţie intrând în rândul celor mai importante reviste româneşti.

         Scrisul rămâne una dintre promisiunile sănătăţii mintale, iar publicaţia sălăjeană şi-a asumat transmiterea valorilor culturale autentice, câştigându-şi credibilitatea. Pentru că, într-o lume în derivă, „Caiete silvane” este un model de păstrare a frumuseţii culturii nu putem decât să-i felicităm pe colegii noştri.

         Le dorim colegilor noştri să ducă mai departe această misiune nobilă de culturalizare a oamenilor, să reziste în această eră digitală nu doar în varianta online, ci şi în cea tipărită care este mai aproape de sufletul nostru.

         La mulţi ani!, să fiţi sănătoşi şi noi să ne bucurăm împreună şi la apariţia numărului 500.

Răsunetul Cultural  

 

 

Scurtă „dare de seamă”. La numărul 200

 

Revista „Caiete Silvane”. Primul număr al publicaţiei sălăjene (în noua ei serie) a apărut în februarie 2005. De atunci au apărut 200 de numere (septembrie 2021). Din februarie 2012 „Caiete Silvane” apare sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Editor: Centrul de Cultură şi Artă al Judeţului Sălaj, cu sprijinul instituţiilor administraţiei publice şi de cultură din Zalău (Instituţia Prefectului Sălaj, Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria şi Consiliul Local al municipiului Zalău, Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, Biblioteca Judeţeană Sălaj, Direcţia Judeţeană de Cultură Sălaj, Arhivele Naţionale filiala Sălaj, Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj, Casa de Cultură a Sindicatelor Zalău, Cenaclul literar „Silvania”, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” Arad, filiala Zalău). Colectivul de redacţie a rămas cam acelaşi, mulţi ani: subsemnatul, redactor-şef; Viorel Mureşan, redactor-şef adjunct; Daniel Hoblea, secretar de redacţie (decedat în martie 2020); Carmen Ardelean şi Marin Pop, redactori; Marcel Lucaciu, Viorel Tăutan, Imelda Chinţa, redactori asociaţi; Györfi-Deák György, Alice Valeria Micu, Gheorghe Moga, Simona Ardelean, colaboratori; Oana-Maria Barariu-Săvuş, corectură; Marius Soare, tehnoredactare. De la sfârşitul anului 2020, avem în redacţie doi noi colegi: Corina Ştirb Cooper (secretar de redacţie) şi Alexandru-Bogdan Kürti (redactor).

Revista şi editura „Caiete Silvane” a(u) organizat până acum 13 ediţii ale Zilelor revistei, socotind-o şi pe cea din acest an (în 2020, din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pe motiv de pandemie, nu am putut organiza evenimentul), prilej de desanturi scriitoriceşti în unităţi de învăţământ sălăjene, lecturi publice, lansări şi prezentări de cărţi & reviste, momente artistice. Mai mult, în aceşti peste 16 ani de existenţă, revista „Caiete Silvane” a organizat (sub umbrela instituţiei-mamă), în Sălaj, multe lecturi publice, conferinţe & diverse întâlniri literare. Din lunga listă a invitaţilor noştri amintim aici pe Irina Petraş, Gabriel Chifu, Radu Ţuculescu, Ana Blandiana, Ion Pop, Mihai Măniuţiu, Mircea Dinescu, Radu Vancu, Claudiu Komartin, Cosmin Perţa, Ruxandra Cesereanu, Marta Petreu, Nicolae Prelipceanu, Ioan-Aurel Pop, Ioan Bolovan, Olimpiu Nuşfelean, George Vulturescu, Ioan Moldovan, Traian Ştef, Aurel Pantea, Alexandru Vlad, Ion Mureşan, Aurel Sasu, Mircea Petean, Vasile George Dâncu, Vasile Dâncu, Teodor Baconschi, Ioan Es. Pop, Ioan F. Pop, Alex Ştefănescu, Sorin Lavric, Mircea Popa, Ioan Pintea, Al. Cistelecan, Vasile Puşcaş, Adrian Popescu, Ioan-Pavel Azap, Ştefan Manasia, Markó Béla, Nicolae Coande, Ioan Matiuţ, Vasile Dan.

Pe de altă parte, am fost prezenţi, în ţară, la numeroase întâlniri literare organizate de reviste ale USR sau care apar sub egida USR. Revista noastră, împreună cu publicaţia „Hepehupa”, sprijină Festivalul „Primăvara Poeziei”, un festival în cadrul căruia se editează şi antologia bilingvă, româno-maghiară, cu acelaşi nume.

Astăzi, la Zalău, Cenaclul literar „Silvania”, revista şi editura „Caiete Silvane” şi Asociaţia Scriitorilor din Judeţul Sălaj sunt împreună, cu tot ce înseamnă colaborarea, prietenia şi implicarea în viaţa comunităţii. Dincolo de posibile „rapoarte de activitate” ori „dări de seamă”, gândim că suntem (în continuare) pe drumul cel bun. Chiar dacă, nu de puţine ori, din păcate, piedicile de tot felul ne fac să rătăcim prin „meandrele” realităţilor tipic româneşti, „pandemice”...

Le mulţumesc, şi pe această cale, tuturor celor care au sprijinit revista noastră!

Daniel Săuca, managerul Centrului de Cultură şi Artă Sălaj, redactor şef „Caiete Silvane”

 

 

Zilele revistei „Caiete Silvane”

 

Consiliul Județean Sălaj/ Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj/ Uniunea Scriitorilor din România filiala Cluj/ Asociația Scriitorilor din Județul Sălaj/ Cenaclul literar „Silvania”/ Asociația culturală „Creart” au organizat Zilele revistei „Caiete Silvane” ediția a XIII-a/ 22-24 septembrie 2021. Programul a inclus desanturi scriitoricești, simultan, la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei, Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” din Jibou și Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” din Hida. Joi, 23 septembrie 2021, au fost desanturi scriitoricești, simultan, la Colegiul Național „Silvania” Zalău(Imelda Chința, Marcel Lucaciu, Viorel Mureșan, Traian Ștef, Ioan F. Pop), Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău(Carmen Ardelean, Daniel Săuca, Ion Pițoiu - Dragomir, Olimpiu Nușfelean, Stela Ember, Ioan Maria Oros) și la Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău (Doina și Viorel Tăutan, Alice Valeria Micu, Angela Maxim, Menuț Maximinian). În sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj au avut lansări de carte Ioan F. Pop, „Solilocvii inutile”; „poemele umbrei”; Ioan Vasile Bulgărean, „Veșnicia de o zi”; Nicolae Mocuța, „Liniștea amurgului”; Camelia Burghele, „Șapte povești din Țara Silvaniei”; Maria Popiț, „Preoteasa, mândru nume”. Vineri, 24 septembrie 2021, tot în sala „Porolissum” a Centrului de Cultură și Artă al Județului Sălaj a fost întâlnirea festivă „Caiete Silvane 200” (lansări, prezentări de cărți și reviste, lecturi publice): Daniel Săuca, Viorel Mureșan, Silvia Bodea Sălăjan, Claudiu Ionuț Boia, Olimpiu Nușfelean, Menuț Maximinian, Emilia Poenaru Moldovan, Gheorghe Glodeanu, Traian Ștef, Andrei Gazsi, urmată de Concertul de pian susţinut de Ábrám Endre.

Parteneri/cu sprijinul: Instituția Prefectului Județul Sălaj/ Primăria municipiului Zalău/ Direcția Județeană de Cultură Sălaj/ Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău/ Biblioteca Județeană „Ioniță Scipione Bădescu” Sălaj/ Arhivele Naționale filiala Sălaj/ Inspectoratul Școlar Județean Sălaj/ Colegiul Național „Simion Bărnuțiu” Șimleu Silvaniei/ Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” Jibou/ Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Hida/ Colegiul Național „Silvania” Zalău/ Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai” Zalău/ Liceul de Artă „Ioan Sima” Zalău.

 

Revista CAIETE SILVANE nr. 200/ 2021

 

Istoria veche, istoria contemporană/recentă

 

            Două evenimente editoriale găzduiesc paginile. Cărțile vor apărea curând, dacă nu cumva au și ieșit pe piața cărții. Astfel, este vorba de volumul «Împăratul TRAIAN și conștiința românității românilor» de Ion Taloș (Ed. Școala Ardeleană, Cluj). Prefața cărții, grăitoare și pătrunzătoare în adevărurile de veacuri care au însoțit românii, este semnată de Ioan-Aurel Pop: „Profesorul Ion Taloș, unul dintre cei mai importanți etnologi români din toate timpurile, reia tema dintr-o perspectivă inedită, realizând o paralelă nemaifăcută între cultura orală românească și scriitura despre conștiința romanității românilor – centrată pe figura împăratului Traian – din secolul al XV-lea până în secolul al XX-lea. (…) Lucrarea pune în lumină – în urma valorificării izvoarelor, a comparațiilor și corelațiilor făcute temeinic și cu metodă – că romanitatea românilor și figura împăratului Traian (și a regelui Decebal) din conștiința populară nu sunt decalc după documentele culte și scrise, că ele s-au perpetuat, în forme diferite, alterate, modificate și chiar prin contagiune cu alte teme, din Antichitate până astăzi. Evident, comparațiile judicioase ale profesorului Ion Taloș relevă influeța literaturii culte despre romanitate asupra oralității și invers, adică preluarea elemenetelor din folclor despre Traian și latinitate pentru întărirea ideii conștiinței culte privind etnogeneza românilor”. Cealaltă carte se intitulează «Istoria din cotidian», semnată de Vasile Pușcaș (Ed. Școala Ardeleană). Citez din prefața autorului, din perspectivă critică: „…Sunt convins că toți cetățenii epocii noastre de tranziție, care pare fără sfârșit, sunt doritori să înțeleagă societatea contemporană. (…) Lumea tehonologică actuală și cea viitoare oferă nenumărate date și informații pe care ar vrea să le înțeleagă și mai ales să le poată folosi în mod rațional. Or, tocmai aici s-ar simți rolul istoricului epocii contemporane care, în ultimele decenii, a cedat interpretarea fenomenelor istoriei imediate sociologilor, politologilor, filosofilor. Doar că aceștia au o abordare descriptivistă sau prezintă explicații adesea partidiste ori speculative. De aici și neîncrederea publicului în istoricii asociați cu partizanatul și preferința confuză pentru factualitatea trecutului și mai puțin pentru interpretarea istoriografică”.

            Consemnez comentarii critice și noi apariții editoriale: Viorel Mureșan despre cartea «Dopuri de plută), versuri de Soril Miavoe (Grupul Editorial Rocart, 2021); Imelda Chința despre «Dicționarul substantivelor din poeziile lui Mihai Eminescu» de Grigorie M. Croitoru (Ed. Caiete Silvane); Carmen Ardelean abordează noul roman «Tot înainte» de Ioana Nicolae (Ed. Humanitas); Marcel Lucaciu despre «Poeme canibale» de Ion Cristofor (Ed. Casa Cărții de Știință, 2021); Menuț Maximinian scrie despre volumul «Bartolomeu Valeriu Anania, cărturarul» de Constantin Cubleșan (Ed. Casa Cărții de Știință); Gheorghe Glodeanu despre «O sută și una de poezii» de Vasile Moraru (Ed. Academiei Române, 2020); Valeriu Simion Cosma abordează cartea străină, anume «Bullshit Jobs. The Rise of Pointless Work and What Can We Do About It» de David Graeber (în traducere liberă: Locuri de muncă de rahat. Creșterea muncii fără rost și ce putem face în legătură cu aceasta – comentatorul nu precizează editura).

            Revista abordează eseul, comentariul literar-filosofic-istoric. Semnează: Alice Valeria Micu, Alexandru Jurcan, Viorel Tăutan, Marin Pop, Wesselenyi Miklos-fiul (Jurnal 1821-1822), Laurențiu-Ștefan Szemkovics, Viorel Câmpean și Daniel-Victor Săbăceag, Ioan F. Pop. Cronici de film și muzică: Simona Ardelean, Daniel Mureșan.

            Am lăsat la urmă nota de sărbătoare pentru Caiete Silvane. Avem în față numărul 200 al publicației, care apare la Zalău de mai mult de 16 ani. Pe adresa redacției au sosit zeci de mesaje din partea  a numeroși scriitori, artiști de diverse specializări, profesori, colaboratori, autorități care au sprijinit și sprijină apariția revistei de cultură, exemplară și glorioasă, mai ales în peisajul literar transilvan. Semnează: Irina Petraș, Viorel Mureșan, Menuț Maximinian, Dinu-Iancu Sălăjanu (Consiliul Județean), Nicolae Goja, Alice Valeria Micu, Vicsai Zsolt, Viorel Tăutan, Ioan F. Pop, Bologh Lucian, Olimpiu Nușfelean, Silvia Bodea Sălăjan, Ion Pițoiu-Dragomir, Lucian Vasiliu, Alexandru Jurcan și, să nu uit, nota de gratulație/mulțumire a redactorului șef, Daniel Săuca.

           

                                                                                                              Virgil RAȚIU

 

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5