Optimistul: Nu-i nimic, mergem înainte!

Și uite așa, muriră doi generali, în aceeași zi: Unul, cu un final foarte controversat, în politică, în zilele sângeroase ale lui Decembrie 1989. Alt general a murit ca antrenor, dar a rămas în viață (va rămâne și în istoria sportului românesc drept una dintre figurile cele mai penibile).
Primul general, Stănculescu, a avut ani mulți în spinare ca militar. Iordănescu o fi fost măcar „cătană”? Căci o viață întreagă a speriat gazonul stadioanelor cu crampoanele și nu văd când o fi făcut măcar instrucție, așa, de ochii lumii. Oare știe să tragă cu arma? Sau care e deosebirea dintre strategie și tactică?
Înaintea jenantului meci cu naționala de fotbal a Albaniei, o bună cunoștință de la Năsăud îmi spunea că, după ce vom pierde și acest meci, vom urmări ”Europenele” calm, relaxați. Iar după meci, la telefon, în crucea nopții, tot el: „Nu-i nimic, mergem înainte!”
Iată două lucruri cu care nu sunt de acord. Nu pot fi calm, liniștit, câtă vreme trăiesc (poate nu numai ca părtaș, ci și „contribuabil”) marasmul, degringolada aiuritoare a societății românești din acest deceniu. Apoi: Am semnalat în câteva rânduri despre conotațiile spunerii „Mergem înainte!” Căci, „înainte” poate fi și „în jos” sau „lateral”. Mai potrivit ar fi „mai departe”, dar, și în cazul acesta, sintagma nu exprimă deloc încrederea cuiva care se află pe tobogan.
Din nefericire, trăim un „înainte” al toboganului.
În legătură cu „starea națiunii”, am o propunere pentru obosiții, indolenții noștri parlamentari: Cum de 150 de ani încoace, societatea românească, ADN-ul românului nu s-au schimbat, confirmând datele esențiale surprinse de Caragiale în opera sa, propun un proiect de lege, în urma căreia pe tricolorul nostru, drept emblemă națională, să figureze chipul lui Ion Luca Caragiale. Nu știu dacă ar pricepe de ce proaspătul general de fotbal învins de un caporal albanez.