A parcurs, pe jos, 65.000 km cu tolba plină

Doamna Floarea Abadi a ieşit la pensie. După 43 de ani de „poştăriţă” cu greu şi-a încheiat meseria de mesager al veştilor şi bune şi mai puţin bune. În anii de muncă a parcurs mai bine de 65.000 km, adică cam de 1800 de ori distanţa dintre Bistriţa şi locul copilăriei, minunatul sat Bidiu, comuna Matei. Prin 1969, soţul ei, Vasile Abadi a intrat la Poştă. A slujit pe cei din Bidiu şi Enciu. Un om de o cuminţenie sufletească, de o bunătate şi o cumsecădenie ieşite din comun. La puţin timp s-au mutat la Bistriţa, tot la Poştă, perioadă în care soţia şi-a urmat soţul în acelaşi domeniu.
Floarea Abadi a muncit cu timp şi fără timp. S-a aflat în slujba oamenilor zi de zi, pe caniculă ori pe ger, în sărbători ori în zile de muncă, ajungea la casele oamenilor cu ziare, cu scrisori, cu veşti de toate felurile. Şi se bucura împreună cu destinatarii sau suferea alături de ei când vestea nu era dintre cea mai plăcută. Sosirea poştăriţei Floarea era o sărbătoare pentru destinatar. Aducea nu numai ziare ori scrisori, ci şi multă bunăvoie, multă bunătate, calităţi moştenite de la părinţi, ţărani din Bidiu, care au ştiut să facă din copiii lor modele de viaţă. Am întâlnit-o pe fosta poştăriţă acasă, la Bidiu. Acum se îndeletniceşte cu treburile gospodăreşti. „Mi-am cumpărat curci şi sunt stăpâna lor. Nu pot să le părăsesc”. Doamna Floarea, o femeie frumoasă, fostă elevă eminentă a şcolii din sat, este împlinită, deşi a rămas văduvă, dar este alături şi împreună cu cei doi feciori realizaţi, cu studii superioare. Deşi e singură, la Bidiu se mai interesează de mersul poştei şi oftează aşa, de una singură.
Abadi Floarea poate fi pusă la un panou de cinste pentru modul cum a adus atâtea bucurii în casele bistriţenilor.
La mulţi ani şi pensie îndelungată!

Comentarii

03/09/16 18:06
cititor

Înălțător, emoționant.... multă sănătate, doamna Floarea!

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5