La Bidiu, despre un preot ziditor – Daniel Călăuz, un Monument al Eroilor - iniţiator Grigore Andreica, şi o comunitate de oameni râvnitori

          „Dacă ar fi să spun în puţine cuvinte câte ceva despre Bidiu acestea cred că ar fi: nu am văzut nicăieri un cer mai înstelat decât în ograda părintească cu verile splendide în care munceam mult dar şi cele mai frumoase ierni, cu zăpezile asemenea celor din poveşti, cu omătul ce ne scârţâia sub papuci”, spunea, aşa de frumos, părintele Vasile Beni.

          Renumiţi pentru omenia lor, bidienii, oriunde ar fi, au o istorie a locului, în fiecare casă poţi găsi o cronică a vieţii de familie, fiindcă Bidiul nu este un sat oarecare, este încărcat de evenimente. Am ajuns în satul dintre dealuri la invitaţia părintelui paroh Daniel, ocazie prilejuită de sfinţirea unui monument dedicat celor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial.

          Am întâlnit la Bidiu un preot ziditor, un preot ce slujeşte comunitatea de opt ani şi care a reuşit să facă din Sfântul lăcaş, frumos împodobit, un loc al rugăciunii pregătit ca o mireasă pentru Mirele Hristos.

          Intrarea în curtea bisericii dintre uliţa cantorului Cosma te umple de bucurii duhovniceşti. O poartă din lemn, o alee pavată străjuită de flori, inscripţii biblice te apropie de Sfântul locaş. Parcă intri într-o mănăstire, îmi spunea, făcându-şi semnul crucii, vecina de lângă Biserică. Au cu ce se mândri bidienii deoarece de opt ani de când păstoreşte aici părintele Daniel ştie cum să chivernisească treburile parohiei, dar mai presus de toate, ştie să pătrundă prin cuvânt şi faptă în sufletul enoriaşilor. De la lucrările de exterior, până la mobilierul din interior, totul arată o bună rânduială, o aplecare către cele duhovniceşti. Clopotele, acţionate electric, cheamă credincioşii, sunt 118 suflete ce vieţuiesc în 61 locuinţe, în duminici şi sărbători, iar de fiecare dată Cuvântul de învăţătură este înălţător, cu pilde spuse pe înţelesul tuturor, iar cântăreţii din strană – Vasile Corceag, Lupşa Cosma, Romina Andreica şi doamna preoteasă Eleonora – completează, de fiecare dată, prin răspunsurile la Sfânta Liturghie, buna desfăşurare a actului liturgic.

          După săvârşirea Sfintei Liturghii, al doilea moment încărcat de semnificaţii şi plin de emoţii a fost sfinţirea unui monument dedicat bidienilor căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Iniţiativa i-a aparţinut domnului Grigore Andreica, fiul, pensionar miner, „Bunicul meu, Andrieca Petru, a fost chemat la arme prin 1940. A plecat îmbrăcat în costumul popular românesc, aşa cum îl port şi eu acuma. Nu s-a mai întors. Pentru bunicul meu şi pentru ceilalţi săteni căzuţi pe front am ridicat acest monument”.

          Fiul lui Petru Andreica, Grigore, acum trecut de 80 de ani, ne spune: „Tata a plecat la război şi ne-a lăsat pe noi, cei patru copii, în grija mamei. Nu l-am mai văzut niciodată”.

          Pe Monumentul din faţa Bisericii se poate citi: „În amintirea eroilor din Bidiu căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial: Andreica Petru, Lupşa Cosma, Fluieraş Niculae, Sulici Alexandru, Andreieş Pavel” şi pentru toţi cei căzuţi în lupta pentru apărarea patriei şi credinţei strămoşeşti, unitatea şi libertatea noastră. Veşnică pomenire. 2022, Andreica Grigore”.      

          S-a oficiat apoi un parastas întru pomenirea celor cinci eroi căzuţi la datorie. Monumentul ridicat acum este considerat un omagiu adus tuturor celor morţi şi dispăruţi în cele două războaie mondiale. Amintesc faptul că. bunăoară, în Primul Război Mondial, au fost mobilizaţi 68 de bidieni, aproape din fiecare familie a fost chemat câte unul la arme.

          Primarul comunei, Vasile Encian, prezent la eveniment, l-a felicitat pe iniţiatorul acestui demers, ca un suprem omagiu adus eroilor, iar elevi ai şcolii din Corvineşti (în Bidiu nu mai există şcoală cu elevi, doar clădirea părăsită mai aminteşte de vremurile trecute), coordonaţi de prof. Adriana Băţan – director, Floarea Filipaş şi Rodica Păvăluc, au prezentat un program artistic cu cântece patriotice (ultimul program artistic a avut loc în sat în urmă cu şapte ani).

          Pentru mine, revenirea în satul în care în urmă cu 54 de ani am fost profesor (atunci erau 128 de elevi şi 10 cadre didactice) este, de fiecare dată, o revelaţie. Am reîntâlnit oameni cu totul deosebiţi: Grigore Andreica bătrânul, Grigore Cadar, fostul diac, sunt printre cei mai în vârstă ai aşezării. Grigore Beni a lui Sidor, consilier parohial ce locuieşte sus, la intrarea pe Transcorvina, dinspre Bidiu, are o gospodărie trasă ca la carte şi cu un beci unde aromele de nobile te fericesc pe deplin. Inginerul –apicultor Maxim Sulici m-a invitat să ascult simfonia albinelor culegătoare de mierea salcâmului, Ioan Andreica, deşi locuieşte în Bistriţa, unde zeci de ani a modelat în frumoase variante şi culori sticla, revine periodic acasă, în satul copilăriei. Axinia Măgheruşan a ridicat în curtea Bisericii două troiţe întru slava lui Dumnezeu şi în amintirea părinţilor ei. Am întâlnit-o pe poştăriţa de Bistriţa, Floarea Abadi, ce a parcurs pe jos, ducând bucurii oamenilor, peste 70.000 km şi, de asemenea, pe Floarea Nechita, soţia fostului poştaş de Bidiu sau pe Floarea Abadi, cadru medical. Nu-i pot uita pe Mitu Andreica, rămas gospodar în sat, pe Ştefan Lucaci, o viaţă de cioban, pe Petre Păvăluc, un zootehnist de excepţie şi mulţi alţii. În Bidiu fiind, amintirile te copleşesc, iar întâlnirea cu fiecare vieţuitor în parte te înalţă. Cei ce rămân în sat şi nu-l fac să dispară trebuie preţuiţi aşa cum se cuvine, iar comunitatea din Bidiu, râvnitoare cum o ştim, face acest lucru.