Părintele Alin-Ionuț Pop de la Beclean, chemat la o nouă misiune pastorală în Episcopia Sălajului
Părintele Alin-Ionuț Pop se de sparte de credincioșii de la Biserica "Sfânta Cuvioasă Parascheva" din cartierul Podirei al ora;ului Beclean (Parohia Beclean III), după ce a fost învrednicit cu o nouă misiune pastorală. Părintele Alin va coordona Centrul misionar de tineret „Sfântul Nicolae" din Episcopia Sălajului, primul de acest fel, a cărui piatră de temelie va fi pusă sâmbătă, 9 mai 2026, începând cu ora 15:00, în localitatea Horoatu Crasnei. Slujba va fi săvârșită de Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, care vor așeza prin rugăciune și binecuvântare prima piatră a acestui loc mult așteptat.
***
Începând cu data de 1 mai 2019, Pr. Pop Alin-Ionuț a fost noul preot paroh al comunității parohiei Beclean III (470 de credincioși). Pr. Alin-Ionuț Pop s-a născut la data de 3 mai 1987, în municipiul Bistrița, din părinții Aurel și Ana, fiind al cincilea copil al familiei. Între anii 1994-2002 urmează clasele primare și gimnaziale la Grupul Școlar Sportiv din Bistrița, unde practică volei-ul ca sport de performanță, iar între 2002-2004 primele două clase de liceu. Între anii 2004-2008 urmează cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Cluj-Napoca. În perioada anilor 2008-2012 urmează cursurile Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, la specializarea Teologie Pastorală. Între anii 2012-2014 urmează cursurile de master la aceeași facultate, sesiunea iulie 2014.
În perioada 2013-2019 este angajat al Centrului Eparhial, pe postul de gestionar-vânzător la Magazinul de Cărți și Obiecte Bisericești din Beclean.
În anul 2012 se căsătorește cu tânăra Jurcan Manuela-Oana, fiica lui Ioan și Maria din Zalău, absolventă a Facultăților de Teologie Ortodoxă, specializarea Teologie Socială (2009) și a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației, specializarea Pedagogia Învățământului Școlar și Preșcolar (2019) și a Cursurilor de Master din cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă (2011).
La data de 20 Octombrie 2013 este hirotonit de către PS Vasile Someșanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, diacon și, mai apoi, preot, în 22 Octombrie 2013, pe seama Centrului pentru Protecția Copilului din orașul Beclean.
Pentru întreaga activitate pastoral-misionară și administrativă, din încredințarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Andrei, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul l-a hirotesit iconom stavrofor, cu dreptul de a purta crucea pectorală, pe parohul Alin Ionuț Pop.
***
Centrul „Sfântul Nicolae" este primul centru de tineret din Episcopia Sălajului - "un vis care prinde contur și un spațiu gândit de la zero pentru tineri". Aici ei se vor întâlni, se vor ruga, vor învăța, se vor juca și vor crește împreună în credință și prietenie.
Centrul va cuprinde:
🏠 Spații de cazare
🎨 Săli pentru activități, ateliere și întâlniri
⛪ Un paraclis, pentru ca rugăciunea să fie inima locului
🍽️ Bucătărie și sală de mese — pentru că prieteniile cele mai frumoase se leagă și la masă
🌳 Și o curte primitoare, deschisă tuturor
Citiţi şi:
- Întru mulți ani, părinte Simion Tiberius Sabău, preot paroh la Biserica Ortodoxă "Sf. Nicolae" din Bistrița!
- Vrednic este! Un beclenar, noul prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca
- Teofil Tia conferenţiază la Bistriţa
- Mitropolitul Andrei a deschis cursurilor de îndrumare duhovnicească de la Mănăstirea Rebra-Parva
- Noul protopop al Becleanului va fi instalat joi de către Mitropolitul Andrei
























Adaugă comentariu nou