Partidele de la guvernare îşi parafează colaborarea până în 2012

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Ioan Oltean, susţine că în maximum două săptămâni va fi semnat un protocol de colaborare între cele patru formaţiuni politice aflate la guvernare, şi anume Partidul Democrat Liberal, UDMR, UNPR şi drupul minorităţilor naţionale. “Toate cele patru entităţi care formează majoritatea parlamentară sunt preocupate ca actul de guvernare să continue, să se consolideze. Semnarea unui protocol este într-o fază avansată de elaborare şi pregătire”, declară Oltean.

Potrivit acestuia, protocolul va insera principalele tendinţe ale actualei guvernări, şi anume “consolidarea reformei în România, dezvoltarea investiţiilor şi depăşirea cu brio a crizei”.

Acordul politic de colaborare va avea ca termen de valabilitate alegerile parlamentare din noiembrie 2012 şi, spune Ioan Oltean, “de ce nu şi mai departe”, spre “bucuria domnului Ponta şi a lui Crin Antonescu”.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5