Partidul Mişcarea Populară propune pentru renegocierea PNRR trei obiective majore! Care sunt prioritățile!

Comunicat de presă

Decizia Guvernului Ciucă de a solicita Comisiei Europene o renegociere a PNRR va decala calendarul de implementare pe o perioadă indefinită. Pe scurt, există riscul ca România să rămână, în 2022, doar cu cererea de plată de aproximativ 2,9 miliarde de euro, înaintată recent.
PMP consideră că va exista un singur efect imediat: repetarea scenariului cu fondurile europene pentru cadrul financiar 2014 – 2020. Lipsa de implicare din partea autorităţilor va duce la o absorbţie foarte slabă şi târzie a banilor de la Uniunea Europeană, cu efecte aproape de 0, în special pentru mediul de afaceri.
Pentru a implementa PNRR în beneficiul românilor, Partidul Mişcarea Populară propune pentru renegocierea PNRR trei obiective majore:
- Finanţarea la o valoare corectă a proiectelor de investiţii în infrastructură. Pe fondul inflaţiei, banii prevăzuţi iniţial nu vor fi suficienţi.
- Susţinerea agriculturii româneşti prin dezvoltarea sistemului de irigaţii şi a unui sistem de distribuţie, colectare şi procesare a produselor agricole.
- Dezvoltarea capacităţilor de producţie de energie. Nu este suficient să extragem gazul din Marea Neagră, trebuie să şi traversăm cu ţevile Podişul Dobrogei.

Comentarii

07/06/22 16:39
Paul

Motto:
„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale”.
(Ion Luca Caragiale- O scrisoare pierdută)

Comisia Europeană a fost fermă cu privire la renegocierea PNRR-ului pentru România, precizând că reformele trebuie implementate FĂRĂ ÎNTÂRZIERE . Orice întârziere face rău economiei noastre și mai ales românilor care s-au săturat să aștepte să vadă implementarea proiectelor pentru un trai mai bun.
In plus, pe lângă PNRR, România are la dispoziție fondurile de coeziune, o sumă aproape dublă față de cea din PNRR. De aceea, este momentul să se treacă la implementarea reformelor fără renegocierea PNRR care ar duce la intârzieri si pentru alte proiecte ce nu sunt prinse in PNRR să absorbim la maxim fondurile de coeziune, dar să fim flexibili în modul lor de alocare, pentru a le putea utiliza cu folos într-un context economic foarte schimbător.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5