În patru localități din Bistrița-Năsăud va fi sistată mâine furnizarea gazelor naturale

 

La solicitarea Romgaz care va efectua lucrări specifice la reţeaua proprie, compania Delgaz Grid este nevoită să sisteze temporar alimentarea cu gaze naturale, joi, 19 septembrie, începând cu ora 08.00, în localităţile Comlod, Hirean, Orosfaia şi Milaș.

Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 20.00. Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.

În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).

Compania regretă disconfortul creat şi mulţumeşte pentru înţelegerea şi sprijinul acordat pentru desfăşurarea acestor lucrări.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS]