Patru manageri de top la deschiderea oficială a Facultăţii de Business de la Bistriţa

Facultatea de Business din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai creşte de la an la an, atât la Cluj-Napoca, cât şi la Bistriţa. Dacă istoria UBB însumează 434 de ani raportaţi la o primă datare istorică, Facultatea de Business a ajuns la „maturitatea americană”, în timp ce la Bistriţa este în al treilea an.

         Aşadar, fără o tradiţie foarte bogată în urbea noastră, Facultatea de Business a reuşit să atragă nu mai puţin de 75 de studenţi în anul întâi, fiind ocupate toate locurile disponibile, ceea ce nu e puţin lucru.”Încercaţi să nu amânaţi deciziile în ceea ce faceţi. Să nu faceţi ceva doar pentru a fi făcut. Nu vă uitaţi la studiu ca la o obligaţie, ci ca la o oportunitate pentru a vă dezvolta”, le-a spus „bobocilor” de la Bistriţa, decanul facultăţii, conf. dr. Ioan Alin Nistor.

În completare, senatorul Dorin Dobra, lector univ. în cadrul aceleiaşi universităţi clujene, a punctat faptul că rolul profesorilor este să aducă mai aproape  mediul economic de educaţie şi invers. În acest context, la deschiderea oficială au fost invitaţi managerii celor mai mari firme din Bistriţa, şi anume Comelf – director general Dorin Stoian, RAAL –director de Strategii, Clement Ivănescu, Rombat – director general Ioan Repede şi Betak – director general,dr. Caius Bulea.

         „Bistriţa-Năsăud este astăzi judeţul aflat pe primele locuri la activitate economică raportat la numărul de locuitori, tocmai datorită unei generaţii de manageri. Această generaţie a adus industria judeţului până aici, dar va trebui să o predea, iar visul meu ar fi că acesta ar fi să se uite către absolvenţii Facultăţii de Business”, a precizat senatorul Dorin Dobra.

         Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud, Vasile Bar, a ţinut să-i felicite pe tinerii studenţi pentru alegerea făcută, „un profil mai aproape de viaţa reală”, care le oferă şansa de a se integra într-un mediu de afaceri dinamic şi productiv, aşa cum este cel al judeţului nostru.

        

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5