PDL Ardeal l-a ameninţat pe Emil Boc
Orice deputat şi senator îşi aduce aminte de înţelegerea dintre PDL pe de o parte, şi PNL şi PSD pe de cealaltă parte, de marţi seara - ,,Opoziţia renunţa la toate amendamentele, în timp ce Puterea era de acord cu două amendamente de principiu care urmau să fie introduse în Legea Bugetului pe 2010, creşterea de la 20% la 30% a sumelor alocate "discreţionar" de CJ-uri, dar cu voturile a 2/3 din consilierii judeţeni, iar în privinţa banilor care vor fi alocaţi de la Guvern prin HG-uri primărilor, să se ţină cont cu prioritate de şantierele în curs şi apoi să se dea bani pentru altele noi.
Miercuri dimineaţa, însă surpriză - PDL a spus că aranjamentul nu mai e valabil şi de atunci s-a intrat în blocaj. Ce s-a întâmplat? În acea seară liderii ardeleni au făcut front comun şi au trecut la ameninţări pe faţă la adresa premierului.
Cei mai vehemenţi au fost Gheorghe Scripcaru, primarul Braşovului, Gheorghe Falcă, primarul Aradului, Dorin Florea, primarul din Târgu Mureş. Vehemenţi au fost şi preşedinţii ardeleni şi bănăţeni de consilii judeţene în frunte cu Constantin Ostaficiuc, preşedinte CJ Timiş şi Mircea Man, preşedinte CJ Maramureş.
Cu toţii i-au spus preşedintelui PDL că trecerea celor două amendamente iniţiate de PNL şi PSD înseamnă practic că, ei nu mai pot cheltui nici un ban fără acordul consilierilor judeţeni ai partidelor de opoziţie şi "atunci de ce mai suntem la putere", a declarat cel mai vehement dintre ei.
,,Adică eu trebuie să aştept până îşi termină PNL şi PSD obiectivele începute şi abia apoi să mă ţin şi eu de promisiunile electorale?", a declarat unul din preşedinţii de CJ pomeniţi mai sus. Mai mult... primarii şi preşedinţii de CJ-uri i-au amintit lui Emil Boc că vine un congres şi că în actualele condiţii, democrat-liberalii ardeleni, ar putea susţine o altă persoană în fruntea partidului.
Cel mai vehement a fost, mi-a spus unul din aleşii PDL, primarul Braşovului. Acesta l-a ameninţat pe premier că adoptarea celor două amendamente echivalează cu pierderea poziţiei de preşedinte al PDL şi apoi ,,orice se poate întâmpla când nu mai eşti acolo sus".
Sursa : blogul lui Iosif Buble
Citiţi şi:
- Se exclude orice fel de colaborare cu PDL la nivel local
- Stelian Dolha (preşedinte interimar PNL BN): Nu vor fi surprize la acest Congres
- Deputatul Oltean: Legea Educaţiei este perfectibilă
- PDL BN: Primarul din Feldru l-a îmbrâncit, jignit şi ameninţat pe un contracandidat
- În Bistriţa-Năsăud, peste 100 de aleşi locali şi judeţeni riscă să îşi piardă mandatele. Soarta primarilor traseişti, la mâna Parlamentului
Adaugă comentariu nou