PDL a decis să-l propună pe Ioan Oltean în Comisia de revizuire a Constituţiei în locul lui Gabriel Andronache
Biroul Permanent Naţional (BPN) al Partidului Democrat Liberal a decis să-l propună pe deputatul Ioan Oltean ca membru în Comisia pentru revizuirea Constituţiei în locul deputatului Gabriel Andronache, care şi-a anunţat demisia din PDL şi înscrierea în PNL.
"Domnul deputat Ioan Oltean va fi propus în Parlament pentru a completa Comisia de revizuire a Constituţiei din partea PDL alături de domnul senator Alin Tişe şi doamna deputat Valeria Schelean", a anunţat purtătorul de cuvânt al PDL, Adriana Săftoiu, luni, într-o conferinţă de presă.
Senatorul PDL Alin Tişe a cerut luni în şedinţa Comisiei pentru revizuirea Constituţiei ca deputatul Gabriel Andronache să fie înlocuit din funcţia de membru pentru că a fost desemnat de PDL iar acum este membru PNL. Comisia pentru revizuirea Constituţiei a respins luni propunerea senatorului PDL.
Preşedintele comisiei, Crin Antonescu, a declarat referitor la acest subiect că "nu este niciun dubiu pentru nimeni că s-a întâmplat această schimbare, această trecere de la PDL la PNL a domnului Andronache".
"Având în vedere că este prima dată când PDL reclamă această situaţie, eu cred că nu se poate pune problema să punem în discuţie deciziile care s-au luat, comisia a funcţionat perfect normal, pornim de la recunoaşterea, asta nu contestă nimeni, a dreptului PDL de a înlocui o persoană care nu mai reprezintă poziţia partidului în această comisie iar, de îndată ce un supleant desemnat de PDL se prezintă, domnul Andronache să-i lase locul iar supleantul să participe la şedinţă. Asta prin bună înţelegere. Nu putem să blocăm acum comisia în aşteptarea unui plen care să rezolve chestiunea", a afirmat Crin Antonescu.
Citiţi şi:
- PDL s-a retras din Comisia de revizuire a Constituţiei
- Oltean îi recomandă lui Crin Antonescu să nu intre într-o activitate strict juridică
- Românii vor reducerea mandatului preşedintelui, dar şi limitarea numărului de mandate pentru parlamentari
- Ioan Oltean: Noua Constituţie e ca un plan cincinal făcut în trei ani şi jumătate
- Greco-catolicii din Statele Unite îi cer lui Vasile Blaga să-l retragă pe Ioan Oltean din Comisia de revizuire a Constituţiei
Adaugă comentariu nou