PE ARIPILE CERULUI

Tânărul scriitor , fiu iubitor al plaiurilor bistriţene ,,suflet din sufletul neamului său ,trăieşte şi arde la flacăra momentului, ,,simte respiraţia tainică a locului, glasul ,,pământului” şi cântul ,, taragotului”, al Văii,- hotar despărţitor şi loc de întemeiere românească”.

Am ,,zburat ‚” timp de câteva clipe, PE ARIPA CERULUI, un volum de proză scurtă, cuprinzând 13 povestiri (83 de pagini), apărut la Editura Karuna Bistriţa, 2008, alături de autor, convingându-mă că, Menuţ Maximinian, este un nume consacrat , care ştie foarte bine de unde vine şi mai ales încotr-o se îndreaptă.

Cartea îţi oferă o panoramă zonală secvenţială, a unor aspecte, situaţii, destine postdecembriste,în care ,,eroii”, indiferent de numele şi preocupările lor, îşi joacă cu demnitate rolul, convişi fiind că,,nimeni nu-ţi poate lua sau purta crucea care o duci pe umerii tăi”. Este scrisă într-un stil personal definitoriu, cu subtilitate , sensibilitate şi cu o ironie fină ardelenească, pentru că, Menuţ Maximinian este convins că,,scrisul şi vorbitul pot linişti durerile sufleteşti .”

Autorul , îmi aduce aminte de vorbele lui Lucian Blaga :,, poetul nu este atât un mânuitor, cât un mântuitor al cuvintelor . El scoate cuvintele din starea lor naturală şi le aduce în starea de graţie.” Cred că acesta este şi harul lui Menuţ Maximinian, care are un atu şi un as în mânecă şi care ştie şi a înţeles cu mult mai bine decât alţii că ,, talentul nu ţi-l poate lua nimeni...”, că dintre toţi artiştii, El poetul, are un rol şi un loc aparte, întrucât ,,poezia nu are limite de raţiune”, şi ,,este o grădină botanică cu o splendoare stranie.”

Aici între ,,Cer şi Pământ” , autorul ca şi cititorul adevărat întelege că, poetul este ,, fără dor şi poate ochiul care soarbe profunzimea ideii, adoptând-o în timp şi spaţiu.” De aceea el, apreciază ,, valoarea deosebită a omului ce imortalizează imaginea ideii în câteva cuvinte înserate cu dibăcie în rânduri suprapuse.” , fiind convins că, poetul este întotdeauna un om al magiei cuvântului, un truditor al frumosului , un scormonitor care caută mereu acea ,,metaforă germinală ‚”(Bartolomeu Anania),care să încânte şi să bucure sufletul cititorului.

Meritul lui Menuţ Maximinian este că, el faţă de alţii care nu se ocupă de esenţa poeziei , ci de ierarhii şi clasificări şi pentru care valoare au doar poeţii postmodernişti sau transmodernişti, sau faţă de cei care ,, cu câţiva marafeţi reuşesc să cumpere critici avizaţi”, plasându-se în diferite topuri, antologii, dicţionare etc; a înţeles foarte clar rostul poetului şi al poeziei adevărate: ,,Şoaptele ei îţi gâdilă sufletul sibilic cu cântecul de sirenă. Îţi dă senzaţia că pluteşti pe valurile adevărului.....Străfundurile sufletului se încarcă de energie şi parcă inima îţi bate în cadenţele ceasului cu cuc, sau pasărei de acolo de acasă .”

Menuţ Maximinian scrie frumos şi scrie bine, aşa cum simnte, simplu, curat ,direct şi inteligent , cu fraze scurte dar pline de încărcătură şi uneori de suspans. Cartea îţi oferă o lectură plăcută şi relaxantă. Am convingerea că de numele autorului vom mai auzi multe lucruri bune. În concluzie i-aş spune: Pe aripa cerului – zbori / O umbră cioplită-n cuvânt,/ Citindu-te, ne dai fiori / Dar eşti cu capul pe pământ.

Gavril MOISA ;Cluj-Napoca

15 septembrie 2009.