Sondaj PSD:

Pe Radu Moldovan şi Liviu Rusu îi desparte doar marja de eroare

Sondajul de opinie realizat la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud de către Partidul Social Democrat dă de gândit membrilor Opoziţiei. Diferenţa dintre actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Liviu Rusu, şi deputatul Emil Radu Moldovan este cât o marjă de eroare de +/- 3%. Ce-i drept, social-democratul conduce, ca intenţie de vot, cu 40%, însă Liviu Rusu îi suflă în ceafă cu 37 de procente.

Diferenţa fiind în marja de eroare a sondajului, liderii Partidului Social Democrat aşteaptă o nouă cercetare sociologică, care va avea loc în toamnă, pentru a vedea dacă Moldovan se menţine peste Rusu în intenţia de vot.

Situaţii similare sunt şi în juderţele Neamţ şi Iaşi, unde candidaţii USL sunt plasaţi la procente aproape egale cu cei ai PDL.

Una peste alta, candidaţii USL la primăriile marilor oraşe şi la preşedinţiile Consiliilor Judeţene deţinute deja de PDL nu reuşesc să câştige în faţa candidaţilor PDL-UNPR, deşi Uniunea are peste 50% la votul politic în aproape toate judeţele, conform sondajelor realizate de PSD luna trecută, dezvăluite de Mediafax.

Aceste date indică faptul că vom asista la o campanie electorală în care se va folosi tot arsenalul politic şi nu numai. Între timp, Puterea ne pregăteşte câteva daruri, fie că vorbim de creşteri salariale în sectorul bugetar, “coşul pensionarului” sau investiţii în infrastructură.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5