Pensionarii social-democraţi din Transilvania s-au întâlnit la Bistriţa
Preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, şi deputatul Doina Pană au participat la întâlnirea regională a Organizației de Pensionari Social-Democrați cu reprezentanți din județele Brașov, Cluj, Covasna, Harghita, Maramureș, Mureș, Sibiu Şi Bistriţa-Năsăud, găzduită de sala de şedinţe a Palatului Administrativ.
Şedinţa de la Bistriţa a fost prezidată de Ioan Popa, preşedintele Organizaţiei de Pensionari Social-Democraţi.
În discursul său, Radu Moldovan a punctat câteva dintre măsurile pe care PSD le propune în programul de guvernare. „Partidul Social Democrat a pregătit în programul de guvernare o serie de mjăsuri, şi anume faptul că 90% dintre pensionari nu vor mai plăti niciun tip de impozit sau contribuție. Pensionarii nu vor mai plăti contribuții pentru sănătate. Punctul de pensie va crește cu mai mult de 500 de lei, iar pensia minima va crește până la 640 lei în 2018”, susţine liderul PSD BN.
Citiţi şi:
- Vin parlamentarele! Partidele îşi prezintă deja programele de guvernare şi îşi mobilizează oamenii
- Dumitru Costea, noul președinte al Organizației Pensionarilor Social-Democrați (OPSD) Bistrița! Cine este în noua echipă de conducere
- PSD-iștii văd venind cea mai mare înfrângere de după Revoluție. Iohannis: PSD bagă în disperare pensionarii cu o minciună gogonată
- Viorel Ința, noul președinte al seniorilor social-democrați!
- Peste 120 de tineri social-democraţi, la Şcoala Politică de Vară de la Prundu Bârgăului
Adaugă comentariu nou