Pentru a nu pierde locul din parcarea de reşedinţă, unele abonamente trebuie înnoite

Abonamentele de parcare tip reşedinţă din zona străzilor Andrei Mureşanu, Calea Moldovei, Năsăudului, Sucevei, Bârgăului, Fagului, Emil Gârleanu, Pinului şi Florilor, expiră la finele lunii iulie, ne comunică reprezentanţii administraţiei locale.

Pentru prelungirea perioadei de valabilitate, titularul abonamentului de parcare trebuie să se prezinte la casieria Direcţiei Patrimoniu, din strada Gheorghe Şincai nr. 2, în vederea achitării tarifului aferent locului de parcare, respectiv tariful de bază sau tariful licitat - după caz.

Dacă titularul abonamentului nu achită tariful aferent locului de parcare până la data 10 august 2014, va pierde dreptul de prelungire a abonamentului, iar locul de parcare va fi reatribuit altor solicitanţi. După această dată, plăcuţa de rezervare cu numărul de înmatriculare va fi ridicată, iar pentru remontarea plăcuţei se va achita taxa de 50 de lei.

,,Important, în cazul în care s-a schimbat numărul de înmatriculare al autoturismului pentru care s-a eliberat abonamentul, este necesară depunerea copiei noului certificat de înmatriculare”, precizează reprezentanţii administraţiei locale.

Comentarii

16/07/14 10:54
Un cititor ...

Bine ... si "turistii" sau cine trece intamplator prin municipiu si trebuie sa-si parcheze si ei masinile... unde sa le lase, daca peste tot este numai "loc inchiriat" si sau "oprirea ori stationarea interzisa " ? Consider ca ar trebui sa se desfiintzeze aceasta practica generala si pe moment ce platim taxe si impozite, sa folosim absolut toate caile de comunicatize si spatiile de parcare , in mod liber, fiecare dupa imprejurari... asa cum a fost inainte, ca bine a fost.
Uitati... sa n-aveti de mers cu masina in Cluj de exemplu, la un spital ... sau oriunde altundeva inafara "Mollurilor" ( care au parcarile lor particulare ) ... ca efectiv n-ai unde parca masina si dac-o lasi unde este "interzis"... imediat ti se ridica de ai ce umbla dupa ea sa ti-o "recapeti"... si nu mai zic de amenzile pe care le platesti...
Consider ca este prostia prostiei cu aceasta "politica a parcarilor "... din locurile publice , care se intampla actualmente la noi in Romania ! Una este sa fie foarte strict delimitat stationarea si oprirea masinilor in zonele foarte aglomerate... ( pe caile principale de comunicatie ) pentru a nu se bloca circulatia si alta este inafara lor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5