Percheziții domiciliare efectuate într-un dosar de infracțiuni economice. Prejudiciul este estimat la 1,6 milioane lei
Joi, 10/30/2025 - 11:07
La data de 30 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bistrița-Năsăud, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, au pus în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare, abuz de încredere, evaziune fiscală și transmiterea fictivă a părților sociale ori a acțiunilor deținute într-o societate comercială, în scopul săvârșirii unei infracțiuni sau al sustragerii de la urmărirea penală ori în scopul îngreunării acesteia.
Perchezițiile au fost efectuate la locuințele unor bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 44 de ani, vizând activitatea a două societăți comerciale ale căror părți sociale ar fi fost transmise în mod fictiv. Activitățile s-au desfășurat în județele Bistrița-Năsăud, Ilfov și municipiul București, având ca scop descoperirea și ridicarea de documente, înscrisuri, sisteme informatice și alte mijloace de probă relevante pentru cauză.
În cadrul acțiunii, au fost puse în aplicare 3 mandate de aducere pentru persoane despre care există indicii că, în calitate de foști administratori, ar fi delapidat activele unor societăți comerciale, pe care le-ar fi adus astfel în stare de insolvență.
De asemenea, acestea ar fi reținut sau încasat și nu ar fi plătit în cel mult 60 de zile de la termenul de scadență prevăzut de lege, impozitele și contribuțiile datorate bugetului de stat, iar, ulterior, ar fi cesionat fraudulos societățile către persoane interpuse, pentru a se sustrage sau a îngreuna urmărirea penală.
Prejudiciul estimat până în acest moment este de aproximativ 1.600.000 de lei.
Din primele date, reiese că activitatea de cesionare fictivă ar fi fost una organizată, implicând persoane care ar fi oferit servicii dedicate de preluare a societăților cu probleme juridice sau datorii către terți și, sau către bugetul de stat.
În cadrul perchezițiilor, polițiștii au desfășurat activități de urmărire penală, audierea persoanelor implicate, precum și ridicarea de bunuri și documente cu valoare probatorie.
Activitățile au fost desfășurate cu sprijinul luptătorilor serviciilor pentru acțiuni speciale din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, Bistrița-Năsăud, Ilfov, precum și al polițiștilor serviciilor de investigare a criminalității economice Ilfov și ale Poliției sectoarelor 2, 3, 5 și 6 din municipiul București.
Cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, pentru documentarea întregii activități infracționale, stabilirea participației penale și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate.
Citiţi şi:
- O femeie de 28 de ani, din Dumitra, cercetată pentru că a coordonat un grup infracțional organizat. Trei persoane reținute într-un dosar penal de natură economică!
- 30 de percheziții în desfășurare, într-un caz de evaziune fiscală, în Bistrița-Năsăud și Bihor
- Promisiuni false pentru construirea de case! Percheziții domiciliare, dar și la firme
- Bistrițean reținut în urma unor percheziții. Este bănuit de instigare la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată
- Bărbat din cadrul unei asociații a crescătorilor de animale din Lunca Ilvei, reţinut

Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
Un adevărat focar de cultură, credință și iubire pentru carteÎn cartierul Subcetate din Bistrița,...
Comentarii
Mormintele. La Bistrița -
Vin, 10:49
La Bistrița — sunt morminte,
Gropi ca-n cimitir și-un drum
Unde popi cu lungi veștminte,
Din...
Rus Augustin -
Joi, 16:28
Tot respectul celor din ... „vechea gardă” care după spusele gen. Carbonne, din timpul...
Rus Augustin -
Joi, 16:20
Mulțumesc preotului paroh al Parohiei din Budești, Plosca Florin Dorin, pe care cu respect îl...
Pr. Plosca Florin-Dorin -
Joi, 13:39
Doamne ajută tuturor! Slavă Lui Dumnezeu pentru toate! Fie ca Bunul Dumnezeu să dăruiască Harul Său...
Emilia Sirlincan -
Joi, 06:59
La mulți ani cu sănătate și bucurii!
Aniversări
Fie ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască har, părinte protosinghel Siluan Farcaș, duhovnic al Mănăstirii Dobric, iar la popas aniversar vă dorim mulţi...
În zi de naștere, adresăm calde urări aniversare doamnei Gabriela-Adriana Ceuca, şef serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Astăzi este o zi specială pentru doamna profesor Smaranda Florean, inspector şcolar pentru Învățământ primar.























Adaugă comentariu nou