Persoană în stare de inconștiență, găsită în câmp la Milaș
În această dimineață, echipajele de intervenție ale ISU Bistrița-Năsăud acționează pentru salvarea unui bărbat aflat în stare de inconștiență, găsit în aer liber, pe un teren greu accesibil din zona Dealul Milașului.
Persoana, în vârstă de 67 de ani, este cunoscută cu afecțiuni medicale și s-ar fi aflat în acea zonă încă din cursul zilei de ieri, fiind expusă intemperiilor. La fața locului au fost mobilizate un echipaj de prim ajutor SMURD Lechința, echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, șenilata, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență, reprezentanți ai autorităților locale și un echipaj Salvamont.
Bărbatul prezintă semne de hipotermie severă și este evacuat în aceste momente cu targa lopată spre ambulanță. Din cauza condițiilor meteorologice și a reliefului accidentat, nu a fost posibilă dislocarea unui elicopter medical.
Misiunea este în dinamică.
Citiţi şi:
- Persoană transportată la spital, în stare de inconștiență, după ce s-a răsturnat cu un tractor în Bistrița
- Persoană de 72 de ani, în stare de inconștiență, în zona de pădure a Slătiniței
- O persoana inconstienta, preluata de SMURD, dupa ce a cazut cu moticicleta
- Persoană inconştientă, căzută din căruţă, la Dumitra
- O femeie în stare de inconștiență, la Șieuț! A fost solicitat elicopterul SMURD
Adaugă comentariu nou