Pesonalul de penitenciare, în competiţie fotbalistică la Beclean

Asociația Sportivă "Dacia" a cadrelor Penitenciarului Bistrița a organizat "Cupa Primăverii" la minifotbal, editia a IV-a, 2017, dedicată personalului de penitenciare. 

Evenimentul a fost organizat la baza de agrement de la Băile Figa și a reunit echipe formate din cadre ale următoarelor penitenciare: Bistrița (două echipe), Gherla, Dej, Baia Mare, Satu Mare, Aiud, Târgu Mureș, precum și o echipă a Primăriei Beclean (gazda competiției), respectiv a Cramei Murfatlar (sponsorul evenimentului).

„Clasamentul competiției sportive a fost următorul: locul 1- Penitenciarul Gherla, locul 2- Penitenciar Bistrița I, locul 3 – Penitenciar Bistrița II. Ca și în anii anteriori, manifestarea sportivă s-a bucurat de sprijinul Primăriei Beclean, care a pus la dispoziție locația de desfășurare, precum și de sprijinul Cramei Murfatlar, care a sponsorizat evenimentul. Câstigatorii au fost primit diplome, cupe și medalii, iar la festivitatea de premiere au fost prezenți directorul Penitenciarului Bistrița, comisar șef de penitenciare Lucian Siman și primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan”, subcomisar de penitenciare Laura Opriş, pentru purtător de cuvânt Penitenciarul Bistriţa.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5