Peste 200 de kilometri de trasee cicloturistice, refugii și zone de odihnă, printr-un proiect cu finanțare europeană al Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a aprobat documentația tehnico-economică Studiu de Fezabilitate (S.F) și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Implementarea a 3000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, Lot Județul Bistrița-Năsăud. Acest proiect este finanţat prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C11/I.4, componenta 11 - Turism şi cultură, investiţia I.4 - Implementarea a 3.000 km trasee cicloturistice, valoarea totală a investiţiei (cu TVA) este de 98.074.197,57 lei, iar durata estimată de execuție a obiectivului este de cinci luni și jumătate.

Prin acest proiect se dorește amenajarea unor trasee cicloturistice în județ, în lungime de 208,288 km, cu diferite sisteme rutiere în funcție de amplasament, și conectarea acestora cu traseele realizate pe raza județelor Mureș și Suceava. Din cei 208,288 km de trasee cicloturistice continue, se suprapun cu traseul Via Transilvanica 181,2 km. Proiectul prevede și 5 zone de refugiu și odihnă și 21 zone de odihnă.

Traseul propus pe teritoriul judeţului Bistriţa-Năsăud traversează teritoriul acestuia în zona central-estică pe direcţia sud-sud-vest – nord-nord-est. Traversează comunele (de la sud la nord): Monor, Şieuţ, Şieu, Mărişelu, Dumitriţa, Cetate, Livezile, municipiul Bistriţa, Budacu de Jos, Bistriţa Bârgăului, Tiha Bârgăului, Leşu şi Lunca Ilvei. Traseele propuse oferă accesibilitate obiectivelor din Investiția I.1 ”Promovarea 12 rute turistice/culturale” selectate la finanțare prin Componenta 11 din PNRR si anume Regiunea gastronomică Poarta Transilvaniei Bistrița-Năsăud compus din punctele gastronomice: Punct gastronomic Maria – Monor, Punct Gastronomic Local la Mări, Elena din Deal - Punct Gastronomic Local, Maria Bidian - Punct Gastronomic Local si Punct Gastronomic Local Vatra Cătunenilor.

Prin proiect se propune înființarea unor refugii pentru odihnă, luat masa și reparații biciclete de-a lungul traseului. Aceste construcţii sunt amplasate strategic de-a lungul traseului, astfel încât să fie uşor accesibile şi să permită pauze regulate. Fiecare spaţiu poate găzdui până la 8 persoane. Pe lângă facilităţile de bază, aceste spaţii sunt echipate cu coşuri de gunoi pentru menţinerea curăţeniei, rastele pentru biciclete, iluminatul ambiental cu panouri fotovoltaice, prize pentru încărcarea telefonului. Sursa de curent va fi asiguratăprintr-un kit de panouri fotovoltaice care se vor monta pe acoperiș. Service-ul de biciclete în regim self-service este proiectat pentru a oferi utilizatorilor un spaţiu bine echipat şi organizat, care permite efectuarea reparaţiilor şi întreţinerii bicicletelor într-un mod eficient şi independent. Spaţiul dispune de un punct de lucru, fiind dotat cu toate uneltele necesare, astfel încât utilizatorii să aibă acces rapid şi facil la acestea.

Standurile pentru biciclete sunt robuste şi stabile, iar fiecare staţie de lucru este echipată cu seturi complete de unelte, inclusiv chei de diferite mărimi (inbus, torx, pentru pedalier), şurubelniţe, cleşti, leviere pentru anvelope, pompe de mână şi compresoare de aer. Accesul în service este controlat printr-un sistem de cod de acces, permiţând utilizatorilor să folosească spaţiul la orice oră, fără a fi necesară prezenţa unui personal permanent. Spaţiile de depozitare sunt bine organizate, cu dulapuri şi rafturi pentru unelte, şi coşuri de reciclare pentru materialele uzate, cum ar fi camerele de aer sau ambalajele pieselor.

Refugiile vor fi realizate pe raza comunelor Șieu, Mărișelu, Cetate, Ilva Mare și  Lunca Ilvei.

Locul de odihnă pentru biciclişti destinat traseului din judeţul Bistrița-Năsăud este proiectat pentru a combina funcţionalitatea cu un design arhitectural modern şi sustenabil. Punctele de odihnă vor fi dotate cu bănci pentru odihnă și masă pentru luat masa. Poziţionarea locurilor de odihnă de-a lungul traseului a fost atent aleasă, ţinând cont de dificultatea şi lungimea acestuia, pentru a oferi sprijin optim bicicliştilor în punctele cele mai solicitante ale traseului.

Lungime piste -   208.288,00 M

Suprafață macadam  - 486.466,00 mp

Suprafață asfalt MAS 16  - 11.916,00 mp

Suprafață asfalt BA8 9.033,00 mp

Șanț de pământ 127.223,00 ml

Stâlpișori de ghidare -  850 buc

Marcaj rutier  - 1.166,30 mp

 Indicatoare rutiere  - 930 buc

Iluminat cu panouri fotovoltaice  - 69 buc

Refugiu Tip 1  - 3 buc

 Refugiu Tip 2  - 2 buc

Puncte de odihnă -  21 buc

Podețe DN 1000  - 2 buc

Podețe DN 800  - 2 buc

Podețe DN 600  - 134 buc

Podețe DN 400 -  56 buc

Poduri  -  4 buc

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5