Peste 220 de persoane în carantină, în Bistriţa-Năsăud! Alte 3000 sunt izolate la domiciliu!
Lun, 03/30/2020 - 13:40
La această oră, în județul Bistrița-Năsăud, sunt 228 persoane în carantină si 3152 persoane în izolare la domiciliu. Diferența față de numărul raportat ieri reprezintă reglaje ale listelor cu ultimele intrări, eliminându-le pe acelea care se dublau; în cursul zilei de duminică, au ieșit din perioada de izolare la domiciliu persoanele care au intrat în data de 15.03.2020.
Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 9.464 de persoane. Alte 124.235 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.
"Rugăm cetățenii județului nostru să aibă în vedere prevederile ORDONANȚEI MILITARE nr. 4 din 29.03.2020 privind măsuri de prevenire a răspândire a COVID-19 ! Vă rugăm să nu uitați de 0800800358 - linia verde, unde cetăţenii pot primi informaţii despre situaţiile legate de COVID – 19. Programul de funcţionare al liniei verde este zilnic, între orele 08.00 şi 23.00, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică", se arată în comunicatul transmis de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Instituţia Prefectului: 74 de persoane din judeţul nostru, izolate la domiciliu
- Instituţia Prefectului: 61 de persoane din Bistrița-Năsăud, izolate la domiciliu. Informaţii puteți obține la linia verde!
- Alte 18 rezultate negative pentru persoane din judeţ! 200 de persoane sunt în carantină, alte 3500 în izolare la domiciliu
- Peste 3700 de persoane sunt izolate la domiciliu, în judeţ! 39 de persoane ies azi din carantină!
- Bistriţa-Năsăud:173 persoane sunt în carantină, iar aproape 3200 de persoane sunt izolate la domiciliu

Meniu principal
Ultimele stiri
Dum, 14:24
Beclenarul Marius Nicoară, campion mondial la proba Bronze Level, categoria Fitness Challenge ! Dum, 09:24
Luminația - Ziua neuitării! Dum, 09:07
Bocetul, cântecul de vindecare a sufletului Dum, 08:58
Ziua de Luminație Cultura
„Foaia național-culturală”, „Libertatea” („Liberty”, an. I, nr.1, din 21 aprilie 1929), ce apărea...
Comentarii
vasile rus -
Vin, 23:33
Dacă România a fost livrată de Gorbaciov, Israelului pe 235 miliarde dolari, cum a spus istoricul...
Pop MariusNicolae -
Vin, 23:31
Da! O echipă foarte bună care ³poate face ca lucrurile să meargă într o direcție benefică...
un cetatean -
Vin, 16:35
PSD doreste sa controleze Ministerul Finantelor, pentru ca s-au cam golit cutiile de pantofi....
Adriana Crimincean -
Vin, 15:54
Salut ,surioara mea .
Florin Lassel -
Joi, 23:38
Am copilărit în satul Caila,fiind nepot al profesorului Ioan Sigmirean ,îmi amintesc cu mare...
Aniversări
La popas aniversar, gândurile noastre bune se îndreaptă către părintele COSMIN ALB, preot paroh la Ţăgşor. Bunul Dumnezeu să vă dăruiască multă...
În zi aniversară, permiteţi-ne preacucernice părinte CIPRIAN VĂIDĂHĂZAN, preot paroh la Dumbrăviţa, să vă adresăm calde urări de bine.
Cu ocazia aniversării zilei de naștere, adresăm cordiale urări de bine domnului primar IOAN STRUGARI de la Parva.























Comentarii
Tare am dori sa stim cati din acestia sunt " diaspo-virusi " , care au tabarat peste noi ca lacustele peste culturi !
Adaugă comentariu nou