Peste 30 de elevi au participat la faza județeană a Olimpiadei Naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”!
În data de 04.06.2022, Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a organizat, la Colegiul Tehnic INFOEL Bistrița, etapa județeană a Olimpiadei Naționale de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”. Competiția este cuprinsă în Calendarul competițiilor naționale pe discipline școlare la care participă elevi români, în anul școlar 2021-2022, aprobat de ME cu nr. 25.810/21.02.2022, la poziția 26.
Această olimpiadă promovează valorile culturale și etice fundamentale, spiritul de fair-play, competitivitatea, comunicarea interpersonală și contribuie la formarea, dezvoltarea şi exersarea competenţelor de gândire critică și de comunicare rațională în spaţiul public, precum şi la formarea şi dezvoltarea atitudinilor social-civice democratice, necesare tinerei generaţii pentru participarea activă la viaţa socială.
Moțiunile pe care le-au avut de dezbătut elevii au fost comunicate de către ME prin intermediul Inspectoratului Școlar Județean tuturor școlilor de nivel liceal din județ. S-au înscris în concurs elevi din Colegiul Național „Liviu Rebreanu”, Bistrița, profesor coordonator Zbânca Loredana. Liceul Teoretic „Radu Petrescu” Prundu Bârgăului, profesor coordonator Pop Adriana, Colegiul Tehnic „INFOEL” Bistrița, profesori coordonatori Matean Iuliana și Păvăluc-Gal Miriam. Liceul Tehnologic „Liviu Rebreanu” Maieru, profesor coordonator Borș Viorica, Liceul Teoretic „Solomon Haliță”, Sângeorz-Băi, profesor coordonator Ureche Ana Maria, Colegiul Național „Petru Rareș” Beclean, profesor coordonator Nicula Nelia. Astfel, peste 30 tineri pasionați de dezbatere și care doresc să se impună prin forța ideilor au participat la această competiție care a făcut tradiție în județul nostru. Secretar tabulator a fost prof. Dan Ioana Teodora, iar director de turneu al acestei competiții a fost prof. Daniela Hudrea de la CJRAE Bistrița-Năsăud. Arbitrajul a fost asigurat și de către prof. prof. Simoanca Simona Liceul cu Program Sportiv Bistrița, prof. Cupșa Eniko, director al CSEI „Lacrima”, Unirea, prof. Marioara Bozga, inspector școlar pentru management instituțional la ISJ BN. Președintele comisiei județene a fost prof. Deak Zoltan, inspector școlar general adjunct, iar președintele executiv al acestei ediții a fost prof. dr. Doina Macarie, inspector școlar pentru proiecte educaționale, departamentul care coordonează această competiție.
Înarmați cu argumente și multă voie bună, elevii și-au dat mâna în concurs și și-au demonstrat abilitățile de buni „debateri”, fiecare cu originalitate și spontaneitate, dar și cu persuasiune. S-au adus argumente și contraargumente bine susținute de exemplificări ale moțiunilor dezbătute. La finalul zilei, fiecare participant a fost aplaudat și valorizat cum se cuvine.
Deoarece făcând bine, primești bine, Asociația Om (Orașul Mariei) a avut grijă ca fiecare participant să primească drept amintire cărți, notes-uri și alte lucruri utile. Totodată, a asigurat și gustarea de la prânz a tinerilor. Elevii au fost prezenți de la 9 dimineața și au avut meciurile de dezbatere până la ora 20.
Inspectorul școlar general, prof. Mircea-Cristian Nicula felicită organizatorii și participanții deopotrivă, susținând aceste competiții care dezvoltă spiritul de echipă și valorile europene.
Citiţi şi:
- Opt echipaje de liceeni din judeţ, la faza judeţeană a Olimpiadei de argumentare, dezbatere și gândire critică „Tinerii dezbat”!
- Peste 300 de elevi și 190 de cadre didactice din Bistrița-Năsăud, premiați de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru performanțele de la olimpiadele școlare
- Gala excelenței în educație. Peste 300 de elevi și 190 de cadre didactice din Bistrița-Năsăud, premiați de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud
- Petrean Horia: Olimpiada Națională de argumentare. PERSPECTIVE ȘI PROVOCĂRI
- Eveniment marca Erasmus – Etwinning, la Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud
Adaugă comentariu nou