Peste 50 de jandarmi, alături de comunitate la acţiunea de ecologizare din 8 mai!

Instituţiile statului au fost invitate să participe vineri, la o acţiune amplă de ecologizare care se va desfăşura simultan pe raza întregului judeţ.

          "Un număr de 56 de jandarmi se vor alătura iniţiativei Instituţiei Prefectului şi vor fi alături de voluntarii care se vor implica în acţiunea de ecologizare a unor cursuri de apă şi a malurilor acestora, pe raza judeţului.

         La nivelul municipiului Bistriţa, un număr de 28 de jandarmi vor curăţa malul râului Bistriţa, în zona cuprinsă între  Podul Jelnei şi Podul Budacului.  

           La nivelul subunităţilor din Năsăud, Beclean, Sângeorz-Băi şi Rodna, jandarmii se vor alătura organelor administraţiei publice locale şi vor participa la acţiunea de curăţenie în zonele stabilite la nivel local", transmite mr. Georgeta Caşvan, purtător de cuvânt al IPJ BN.

          Participarea jandarmilor bistriţeni la aceste activităţi se doreşte a fi un exemplu pentru cetăţenii care susţin protecţia mediului înconjurător şi totodată îi invită pe toţi cei care doresc să li se alăture.

            Având în vedere faptul că acţiunea este organizată într-o zi normală de muncă, menţionăm faptul că jandarmii care vor fi prezenţi la această activitate, conform prevederilor legale, sunt cei care se află în zi liberă şi participă la activităţi pe bază de voluntariat, pentru “Un plus de verde, un plus de oxigen!”.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5