Peste 600 de candidaţi s-au înscris la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat
Nu mai puţin de 611 candidaţi s-au înscris la sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat. Probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale din cadrul examenului naţional de bacalaureat se vor susţine la Colegiul Tehnic Infoel din Bistriţa (str. Calea Moldovei, nr.20). Potrivit calendarului anunţat de Ministerul Educaţiei Naţionale, în perioada 18-19 august 2014, va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), dar şi evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). În zilelel de 19 şi 20 august 2014 este programată evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C), iar în intervalul 21 - 22 august 2014 va avea loc evaluarea competenţelor digitale (proba D).
***
Probele scrise debutează în 25 august cu proba scrisă la Limba şi literature română, 26 august – Limba şi literatura maternă, 27 august – proba obligatorie a profilului, 29 august – proba la alegere a profilului şi a specializării.
Probele scrise din cadrul examenului de bacalureat, sesiunea august-septembrie 2014, se vor desfăşura în două couă centre. La Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” se vor prezenta absolvenţii înscrişi de la Colegiul Economic Năsăud (36), Colegiul Naţional “Andrei Mureşanu” Bistriţa (23), C.N. “Geoege Coşbuc” (10), C.N. “Liviu Rebreanu” (6), C.N. “Petru Rareş” Beclean (6), Colegiul Silvic “Transilvania” Năsăud (63), Colegiul Tehnic “Infoel” (56), Liceul Petru Rareş Bistriţa (1), Liceul cu Program Sportiv (51), Liceul Tehnologic “Ion Căian Românul” (2), Liceul Tehnologic "Liviu Rebreanu” Maieru (27), Liceul Tehnologic Feldru (16), Liceul Teoretic “Solomon Haliţă” Sângeorz-Băi (7) şi Liceul Teoretic Particula “Henri Coandă” Feldru (2).
La Colegiul Tehnic “Grigore Moisil” Bistriţa sunt aşteptaţi absolvenţii de la Colegiul Tehnic “Grigore Moisil” Bistriţa (31), Liceul "Radu Petrescu” Prundu Bârgăului (13), Liceul de Arte “Corneliu Baba” (6), Liceul de Muzică “Tudor Jarda” (5), Liceul Tehnologic “Henri Conadă” Beclean (29), Liceul Tehnologic Agricol Beclean (56), Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa (46), Liceul Tehnologic de Servicii Bistriţa (22), Liceul Tehnologic Forestie Bistriţa (40), Liceul Tehnologic Lechinţa (9), Liceul Tehnologic Telciu (21), Liceul Teoretic “C.R. Vivu” Teaca (10) şi Liceul Teoretic Sanitar Bistriţa (11).
Centru zonal de evaluare a fost desemnat Liceul Tehnologic de Servicii Bistriţa, în timp ce evaluarea propriu-zisă se va desfăşura la Şcoala Gimnazială nr. 1 Bistriţa, se arată în informarea preşedintelui Comisiei judeţene de bacalaureat, inspectorul şcolar general Camelia Tabără.
În data de 1 septembrie se vor afişa rezultatele şi se vor depune contestaţiile, în 2-3 septembrie va fi perioada de soluţionare a acestora, iar în 4 septembrie vor fi afişate rezultatele finale.
Citiţi şi:
- Patru candidaţi eliminaţi la proba de limba şi literatura română de la BAC
- 2138 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului de bacalaureat în sesiunea de vară
- Luni începe a doua sesiune a Bacalaureatului. Două centre de examen, în Bistriţa-Năsăud
- De marţi, a doua sesiune de Bacalaureat: 474 de candidaţi înscrişi în Bistriţa-Năsăud
- A început BAC-ul
Adaugă comentariu nou