Piatra din casă
În cadrul stagiunii teatrale bistriţene 2014, organizată de Centrul Cultural Municipal Bistriţa, a venit vremea Teatrului Municipal “Bacovia” din Bacău să joace la Bistriţa spectacolul „Piatra din casă” după piesa cu acelaşi nume a lui Vasile Alecsandri.
Reprezentaţia a fost un succes, sala Teatrului de Vară, unde s-a jucat, a fost plină de spectatori, în special tineri, care s-au distrat copios la glumele şi situaţiile comice realizate de actori.
Subiectul este unul simplu. O mama de vârsta mijocie, Florina Găzdaru, văduvă, caută să-şi mărite fata, Daniela Vrînceanu, cât mai repede, pentru ca ea însăşi să se poată mărita cu doctorul (Ştefan Ionescu). „Piatra din casă” se asemănă cu „Cerere în căsătorie” de Cehov, doar că e în varintă moldovenească. Subiectul este despre măritiş, peţit, ceartă de la avere, dar totul se încheie cu bine, fata se mărită, iar în cazul acesta şi mama se mărită.
Regizoarea Firuţa Apetrei a respectat textul lui Vasile Alecsandri, care este plin de umor, însă a lăsat actorilor spaţiu şi pentru improvizaţie pentru a da un ton mai modern al interpretării. Astfel clopotul din biserică sună din cauza sărbătorii de Sfântu Gheorghe, Suleyman „Magnificul” este pe goblenuri, iar limba franceză care era foarte populară în epoca este uneori amestecată cu limba engleză.
Actorii au fost încântaţi de publicul bistriţean şi de reacţia lui. S-a observat asta în jocul lor bun de pe scenă, plin de energie şi voie bună.
Un alt lucru pe care vreau să-l mai menţionez este că aceată comedie este de asemenea şi un muzical. Actorii au momente în care cântă şi dansează, momente atât amuzante cât şi frumoase.
Adaugă comentariu nou