Poeme de dragoste în dulcele stil clasic

Chiar dacă poezia modernă ocupă astăzi un spațiu privilegiat în literatura contemporană, Iulian Patca este un îndrăgostit de versul clasic. Cele două volume intitulate ,,Să vii și mâine,, și ,,De dragul tău’’ne introduc într-o atmosferă romantică, unde tema iubirii este pusă pe coarda unei sensibilități aparte, dominată de primatul imaginației. Poeziile sale stau sub semnul originalității și sincerității emoționale. Este poetul cu o prezență discretă, dar pe deplin asumată în peisajul liricii românești, care evadează din cotidian, din lumea reală, prin intermediul creației artistice. Poemele de dragoste din volumul ,,De dragul tău’’ sunt izbucniri nostalgice puse în tiparul unui dialog liric între eul poetic și persoana iubită : ,,Doar visul mă apropie de tine / Și gândul ce-a rămas un solitar,/ Mai vulnerabil ca un mărăcine/ În bărăganul gustului amar’’(Doar visul).
Ca un cavaler al iubirii, el se află într-o permanentă căutare a sensurilor și valorilor acestui sentiment, trecut prin focul mistuitor al inimii sale. Portretul imaginar al femeii iubite este conturat în linii simple, dar semnificative : ,,Ești, iată, cu-o idee mai frumoasă / Cu irizări în bucle și pe umeri,/ Sub deghizarea asta luminoasă / Se-adună anii fără să-i mai numeri’’(La oglindă).
Proslăvind iubirea în toate armoniile ei, Iulian Patca descoperă nuanțe surprinzătoare, mirifice, pe care le pune pe seama unor motive poetice. Predominant este motivul dorului căruia îi atribuie valori stilistice : seri de dor, flori de dor, rana dorului, poeme de dor, peceți de dor, dor mut, dor însângerat, doruri ude. ,,Mi-e dor de tine și m-apucă teama / Mi-e dor de tine cum nu pot să spun,/ Că-mi vine câteodată să-mi fac seama/ De-atâta așteptare și surghiun’’(Starea de dor). Un alt motiv al creației lui Iulian Patca este visul, prin care poetul își construiește un ideal al iubirii : ,,Am încercat ca-n vis de-atâtea ori / Să îți înalț prin timp o catedrală,/ În loc semeț și-ademenit de flori/ Să-ți fie de-mplinire și de fală (La temelie). Femeia din vis se materializează treptat și pe măsură ce o poartă în gând, ea vine lângă poet.
Pe aceeași treaptă a valorilor estetice se află și motivul timpului pe care îl măsoară prin ,,clepsidra cu nădejdi’’ a anotimpurilor : ,,Trec alte veri, mai trece-o toamnă / Și iernile sunt tot mai reci /Pe unde ești mărită Doamnă/ Cu cine oare mai petreci ?’’(Unde ești ?). Poetul este și prizonierul unor stări sufletești generate de fiorul iubirii : dorința, resemnarea, teama, singurătatea, neliniștea, îndoiala, așteptarea, amăgirea (sleit de-atâta așteptare, zadarnică îmi pare amăgirea). Un peisagist notoriu se dovește prin poeziile : Pastel de toamnă, Octombrie și În miezul verii : ,,Ce arșiță și secetă cumplită,/ Nici arborii nu pot să mai îndure / Sunt resemnați când văd că se agită / În așteptări tăișuri de secure’’(În miezul verii).Ca o rugăciune spre slava iubirii apare poezia ,,Psalm’’ cu accente liturgice : ,,Desăvârșește, Doamne ce-ai făcut din mine,/ Din viața mea mireană și de rob,/ Și, Doamne, iartă-mă, de se cuvine-/Atâta-ți cer cu teamă și mă rog. / Tu știi că mai trăiesc o epopee / Călăuzit prin ani de vrerea Ta,/ Că mai iubesc în viață o femeie / Și ea sălășluiește-n mintea mea /. Că mi-am făcut din ea o mănăstire,/Un idol plăsmuit din coasta mea / La care mă-ncovoi sub patrafire / Și-așa voi face cât mă vei lăsa’’. El privește iubirea cu ochiul unui bărbat trecut prin filtrul experiențelor, care mai poate scrie încă declarații de dragoste. În poezia lui Iulian Patca, alături de nostalgie sau de tristețe apare și speranța, bucuria născută din gesturi mărunte, care îl salvează de la alunecarea pe panta elegiacului.
Coloritul metaforic, ca și al epitetelor este foarte bogat și bine armonizat cu întregul conținut al volumului : tâmpla zilei, gânduri desfrunzite, sentimente desfoliate, arsura așteptării, raniță de dor, plumbul strâns în gânduri, arșița iubirii etc. Două personaje se oglindesc în această dispută lirică : El și Ea, unde femeia iubită este omniprezentă, mai ales, în invocațiile și interogațiile retorice ale poetului. Uneori folosește și pluralul ,,noi’, numeralul ,,amândoi’sau adverbul ,,împreună’’, pentru a sugera dorința împlinirilor sale sufletești. Ritmul, rima și măsura versurilor sunt impecabile și întregesc calitatea și frumusețea acestor poeme. Autorul știe să-și aleagă cuvintele, le șlefuiește cu migală, le pune într-o aleasă structură gramaticală pentru a reda bogatele sale,, toamne’’ interioare. Vâlvătaia iubirii este cea mai frumoasă pornire care se degajă din sufletul acestui poet : ,, De dragul tău mă-aștern cărare, / Covor de-azur sub pașii tăi,/ Iar din dorul ce mă doare /Mai fac să iasă vâlvătăi’ (De dragul tău).