Dragostea, altfel

Poetul Iulian Patca surprinde prin volumul „Să vii şi mâine”, apărut la Editura Mega din Cluj-Napoca, cu cele mai frumoase poeme de dragoste închinate tuturor celor care ştiu şi simt că iubirea este un dar prin intermediul căruia „fluturii mai ies din crisalide”. Atunci când „sentimentele îşi uită anii”, Iulian Patca vine pe drumul „de nevedere, de omăt şi de dor” ca să ne spună că poarta iubirii este calea de acces spre bucuria eternă, astfel încât la capătul lumii să rămânem mereu nevindecaţi de cele mai sublime trăiri. Prin descântece aparte, Iulian Patca invocă divinitatea pentru ca trăirile să-i rămână întru eternitate, mereu aprinse pentru marea dragoste: „Doamne-mi dă sau Doamne-mi ia/ dar mai lasă-mă cu Ea”. Atunci când „fericirea îşi caută pereche/ în floarea de măr şi de uimire”, prin mii de fire răzbat cuvintele care adună gânduri eterne: „Mai strânge-mă în privirea ta/ şi dă-mi iertarea de păcate”.

Dragostea este plămădită „în potirul cu păreri de rău/ şi cu arome afrodiziace”, fiind sfinţită odată cu chipul iubitei: „Ia-mă la tine şi ia-mi/ nevrute trăirile acestea”. Într-o lume a contrastelor, iubirea capătă alte stări, iar versurile sunt şi ele construite pe măsura sentimentelor ca un imn al credinţei: „Mai cred doar în cel de Sus/ şi în Tine/…/ îngenuncheat şi în această clipă/ rugându-mă la icoana ta”. Sufletul pierdut în negura timpului speră într-o salvare pe corzile sensibile ale cuvântului: „Eşti tot frumoasă, iubito/ în toamna cu lacrimi de ploi/ de când te strig în poeme/ de când am rămas amândoi”. În acest freamăt, leagănul descântecelor este păzit de eroi fabuloşi care apără prin cuvânt pe cei doi îndrăgostiţi: „Din două aripi care plâng/ că nu au învăţat să zboare/ ţi-aş face cuib sub braţul stâng/ ca pentru stele căzătoare”.

O poezie în care iubirea este ridicată la rang de sfinţenie, poetul Iulian Patca dovedindu-ne astfel că trăirile importante au o stare versificată.