Poetul David Dorian la 65 de ani

Vârstele omului și ale poetului sunt mai multe. După cum se cunoaște, se poate vorbi de o vârstă a aparenței, marcată de seninătate sau de riduri, de o vârstă care ține seamă de sănătate și face trimitere la ritmul fiziologic, biologic al organismului, de asemenea, despre o vârstă a conștiinței, o vârstă pe care poetul, omul, crede și trebuie să o aibă.
Firește că toate acestea sunt relative și se suprapun peste amprentele ființiale ale omului, peste posturile sale de găsit în trecerea anilor, în cotidian, ori în camera secretă a sufletului persoanei.
Poetul, ca însoțitor al omului, este o parte a calităților acestuia. Omul este purtat de poetul ajuns la maturitate, iar creatorul-stihuitor, prin posibilitățile sale, difuzează chipurile-posturile omului într-un spațiu imaginar, relația fiind similară cu cea dintre o undă electromagnetică și unda purtătoare, pe care întâia se modelează pentru a urma un parcurs țintit sau, pur și simplu, fără destinație. (David Dorian a fost în tinerețe inginer in mai multe specialități și paralela nu este întâmplătoare.) Dar despre cum omul poartă poetul sau poetul îl ,,cară” pe om, se poate glosa îndelung.

Poetul David Dorian, născut la 27 martie 1957, este bistrițean, cu ascendent nobiliară, petrecută în vecinătatea perimetrului gloriei voivodale maramureșene. Copilăria, tinerețea le-a petrecut în urbea care a crescut odată cu el și i-a transms în peisajul cărților scrise și încă nescrise elemente ale toposului trecute in ficționalul care va devein concret când viețuirea urbei își va fi sfârșit combustia. Dacă este citit bine se vor putea observa la tot ,,pasul textual” elemente ale structurii poetice imaginare, având ca fundament amintiri depozitate în miraculoasa memorie din care țâșnesc neschimbate, proaspete, în timpul actului creator.

La vârsta pământească de 65 de ani, poetul nu este nici tînăr, nici bătrân, fiind din speța vates, dă seama de creșterea sa poeticească, de maturitate și de așezarea omului între semenele statornicei.
Doar prin prisma acumulărilor, a formării sale, poetul este un bătrân și a fost hăruit cu șansa parcurgerii unui drum al grației, cu Homer și cohort de aleși care-l urmează în călătoria prin orașele și secolele poeziei, în spații umblate sau imginare, prin care a văzut frumusețea solară a vieții, tristețea perisabilității a toate din această lume și nimbul care incumbă viața eternă care ar putea fi.

Criticii, observatori atenți ai poeziilor lui David Dorian, găsesc rezonanțe magistral exprimate, din melancolia lui Cehov, a lui Bacovia, poate un ludic a la Mircea Ivănescu, parțial și cu o influență la nivelul strategiei și managementului titlurilor volumelor; dar în poezia lui David Dorian răsună toată poezia mare așa cum într-o compoziție muzicală clasică pare să se audă întreaga muzică, din toate secolele. Vocea acestei poezii este chiar a poetului David Dorian, prin amprenta personală, in marele concert al poeziei.

Dar nu căutarea influențelor este înțelepciunea cititorului, ci putința de a vedea scriitorul în frumusețea și unitatea construcției celor douăsprezece volume de poezii ale lui David Dorian, în fruntea cărora stă Retorica ninsorii cu o formulă poetică de constanță, cu variațiunile și acumulările proprii fiecărei apariții editoriale. Ultimele șase volume, publicate până anul acesta, cu o densitate de unul sau două volume pe an, aduc în poezia lui David Dorian un timbre diferit, discursul liric exprimându-se prin o descripție fastuoasă a sentimentelor care trăiesc omul, o peisagistică sensibilă și un lustru de autentic al fiecărui poem.

Recapitulând vârstele vieții, poetul ritualizează farmecul anotimpurilor, dragostei, vieții întru un peisaj urban, cu străzi încărcate de zăpadă, case cu geamuri luminate prin care se aud armonii de pian, cu adolescenți care jubilează fumând o țigare, cu iubiți adolescentini mergând de mână pe Sugalete sau îmbrățișându-se în strada întunecată. De la concretețea volumelor dintr-o primă perioadă de creație, poetul a trecut parțial la un sonor carnavalesc, ritual al vieții tinere descoperite, ca ipostază, în plină maturitate creatoare.
Este opțiunea unei alegeri, este rezultatul unui spectacol diacronic al evoluției poetice? Nu putem să știm, ne limităm doar să observăm, să constatăm.

Opera lui David Dorian este o certitudine, fiind, nu numai după opinia noastră unul dintre cei mai interesanți poeți ai generației sale, ai poezie noastre de azi, și vârsta pe care o are reprezintă, aldămașul unor frumuseți poetice pe care poetul este capabil să ni le ofere și de acum încolo, până la centenar.