Poetul ţărănimii, omagiat, la centenar, la club
Activităţi variate s-au desfăşurat zilele acestea la Clubul copiilor din Beclean , sâmbătă s-a organizat ce-a de-a noua ediţie a concursului Naţional de Dans, Dialogul Talentelor, în care au dansat sub tricolorul naţional ,formaţii din zece judeţe ale ţării realizând o unire simbolică prin muncă, dăruire, şi talent , iar marţi ,9 mai, a fost cinstit cum se cuvine, George Coşbuc, poetul naţional cu originile, în pământul năsăudean, prin cântec, recitări din creaţia sa, dar şi intr-un mod mai aparte , printr-o încercare de pătrundere în lumea de unde şi-a inspirat opera. Astfel, au adunat obiecte, din cultura materială a satului românesc, şi au realizat un adevărat muzeu în sala de spectacol a clubului . Pereţii sălii, au fost îmbrăcaţi cu tindeauă, blide din lut, icoane, păretare , obiecte din vestimentaţia ţăranului, scena a fost aranjată precum camera ,,dinainte,, a unei case bătrâneşti, cu lada de zestre, lepedeauă, perne, masa in mijlocul odăii. Piesa principală, a constituit-o un război de ţesut, amplasat în centrul camerei ,prin intermediul cărora le-a fost explicată copiilor, importanţa majoră a sa, în viaţa omului de la sat, deasemenea copiii s-au jucat cu vârtelniţa, folosită la depănarea ghemelor, şi cu sucala .
În acest cadru minunat, au readus crâmpei e, din vasta sa creaţie , recitând cele mai frumoase poezii, şi încântând publicul cu horile neamului românesc .
Citiţi şi:
- A 40-a ediţie de „ŞEZĂTOARE”, la Şcoala Generală „VASILE BOB FABIAN”, din RUSU BÂRGĂULUI
- Câtă frumuseţe! Nuntă someșană, pusă în scenă la Clubul Copiilor din Beclean
- COSTUME POPULARE, DESCRIERI ŞI ROMANŢE
- De Dragobete…la Grup Şcolar Agricol Bistriţa
- Trofeul Festivalului „Valeria Peter Predescu” a plecat la Caraş Severin. Angela Buciu, Florica Bradu, Maria Lia Bologa, Alexandru Pugna, Anuţa Motofelea şi-au omagiat, prin cântec, colega de scenă
Adaugă comentariu nou