Poezia în penitenciar
Penitenciarul Bistriţa, împreună cu Asociaţia „Argument”, a organizat un atelier de lectură şi scriere a textului pentru persoanele private de libertate, avându-l ca invitat pe poetul Gabriel Daliş. Tânărul poet s-a întâlnit cu un grup format din 18 persoane private de libertate din Penitenciarul Bistriţa cărora le-a lecturat din noua lui carte de poezii, “ : până mereu”, Editura Charmides, 2010, apoi a discutat despre poezia contemporană din România, într-un atelier interactiv de creaţie. Deţinuţii prezenţi au scris câte un poem cu o temă la alegere, iar la finalul întâlnirii de două ore, au primit cartea cu autograful poetului. În cadrul aceluiaşi atelier, Gabriel Daliş a citit şi din volumele unor poeţi tineri români, pentru a evidenţia direcţiile poeziei contemporane.
“Activitatea urmăreşte valorificarea, cultivarea şi dezvoltarea potenţialului artistic, al simţului estetic, reducerea diferenţei dintre viaţa în detenţie şi lumea exterioară prin implicarea acestora în activităţi educative agreabile şi de satisfacere a trebuinţelor de sociabilitate, precum şi prin motivarea acestora în adoptarea unui comportament prosocial”, declară subinspector de penitenciare Mihaela Negru.
Adaugă comentariu nou