Politică
|
Pe 24 noiembrie, 1 și 8 decembrie, alegem #PSD • stabilitate, progres și o Românie care merge pe o #CaleSigură!
Și în comunele Cetate, Budacu de Jos și Dumitrița, am ascultat oamenii și am discutat... |
Uniunea Salvați România (USR) anunță măsuri concrete pentru sprijinirea românilor din diaspora, cu priorități clare privind educația, identitatea națională și accesul la servicii publice.
➡️ Acces... |
|
O zi de campanie în municipiul reședință de județ este precum o vizită în familie. Orice bistrițean știe că orașul său este o casă comună, o FAMILIE lărgită iar problemele sale sunt problemele... |
Fostul deputat PNL Diana Morar a oferit măsura vederilor sale de dreapta, afișându-se public, în plină campanie electorală, cu șefii PSD din județ, într-o încercare penibilă de a lovi în imaginea PNL... |
|
Emil Radu Moldovan, președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud și al Organizației Județene a Partidului Social Democrat Bistrița-Năsăud, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă că... |
Deputatul Diana Morar a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, cabinetul stomatologic mobil, care a intrat în dotarea Direcției de Asistență Socială și care a fost achiziționat în urma unui... |
|
În urma unui sondaj CIRA, realizat la comanda Evenimentului Zilei, pentru finala alegerilor prezidențiale au șanse trei candidați: Marcel Ciolacu este creditat cu 29% intenție de vot, Nicolae Ciucă... |
|
|
Zilele acestea am fost la Telciu, Telcișor și Bichigiu.
Îmi dedic întreaga energie pentru a aduce schimbări pozitive în Județul Bistrița-Năsăud. Mă angajez să ascult nevoile fiecărui cetățean și să... |
Emil Radu Moldovan: Năsăudul ne-a primit cu bine, cu subiecte importante, care vor să fie rezolvate!
O nouă săptămână, aceeași Cale Sigură pentru România și Bistrița-Năsăud • echipa PSD!
Năsăudul ne-a primit cu bine, cu subiecte importante, care vor să fie rezolvate!
Împreună cu primarii noștri,... |
|
Mereu, Președintele Emil Radu Moldovan a fost omul faptelor și nu al vorbelor, iar acum a găsit soluții pentru a asigura continuitatea și succesul proiectelor începute în cadrul Programului... |
Sunt inginer constructor și cred cu tărie că România are nevoie de o reconstrucție – nu doar fizică, ci și morală și politică. Îmi doresc o țară în care copiii să aibă șansa unei educații de calitate... |
|
|
Mulți oameni m-au întrebat de ce o susțin pe Elena Lasconi. |
|
Astăzi trag un semnal de alarmă cu privire la modul în care administrațiile locale și naționale, conduse de PSD și PNL, continuă să repete același model de incompetență și indiferență.
|
Pe 11 noiembrie 1995, Corneliu Coposu s-a stins din viață la Spitalul Universitar din București, în urma unei boli grave.
Moartea sa a lăsat un gol imens în inima națiunii, dar, în același timp, a... |
|
Mulțumim, șănțenilor!
|
Îl somez pe Robert Sighiartău să iasă în fața alegătorilor de dreapta și să le explice de ce încă îl susține pe Nicolae Ciucă, în loc să-i ceară să se retragă din cursa prezidențială, așa cum o cere... |
|
PNL, fă dovada ca ești partid de dreapta! Retrage-l pe Ciucă din cursă și susține unicul candidat de dreapta cu șanse reale, Elena Lasconi!
Altfel, faci dovada ca ești prizonierul PSD și blatul între... |
JURNAL DE CAMPANIE - SĂPTĂMÂNA 1
|
|
Când societatea civilă observă dereglaje la nivel politic, reprezentanții partidelor care au încălcat normele elementare de respect față de cetățeni ar trebui să facă un pas înapoi.
În Bistrița-... |
Dacă Elena Lasconi câștigă, România va câștiga. Noi toți vom câștiga!
Stimați contracandidați din Forța Dreptei, Diana Morar (Camera Deputaților) și Cârcu Ioan Caius (Senatul României),
Acum, mai... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La aniversarea vârstei de 85 de ani a scriitorului Gheorghe Săsărman (n. 9 aprilie 1941, București...
Comentarii
La mulţi ani, Radio Renaşterea, la cei 27 de ani!
Iuliu -
Dum, 15:08
Motto:
"La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul."
(Sfânta...
Întru mulți și binecuvântați ani părintelui profesor Radu Viorel Moldovan, director al Școlii Gimnaziale "Iuliu Prodan" Chiochiș!
Paraschiva Piri Dombi -
Joi, 15:34
Dumnezeu să-l deie sănătate alături de familia lui.Este un preot și director foarte bun.
Bistriţeanul ce a căzut pe scara rulantă din Decebal a decedat în această după-amiază
Sergiu -
Joi, 15:08
„Greaua moștenire” este sintagma la care apelează politicienii pentru a avea o scuză în fața...
Parc urban modern în zona Lacului MHC, cu bani europeni. A fost semnat contractul de finanțare
Cititor -
Mie, 08:11
Zona cu spațiul verde și lacul a fost foarte bine amenajată și funcțională, încă de dinainte de ”89...
Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Sângeorz-Băi, sfințită de cinci ierarhi. Preotul paroh Paul Gavriloaie și primarul Cătălin Bota au primit "Crucea Transilvană"
Toni -
Lun, 13:29
Printre oficialitatile prezente la sfințitrea bisericii ”Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din...
Aniversări
Zile îndelungate cu multă sănătate, bucurii, realizări profesionale şi împliniri personale îi transmitem, în zi de naştere 3 mai - profesorului...
Astăzi, la popas aniversar, îi transmitem părintelui Andrei Cotuțiu, preot paroh în Mureșenii Bârgăului, sincere și călduroase felicitări și urări de...
În zi de naştere, îi dorim doamnei VERONICA HASNĂŞ, şef serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, multă sănătate, bucurii, lumină în...
In Memoriam
În data de 28 aprilie se împlinește un an de când a trecut la cele veșnice iubita noastră profesoară LUCREȚIA OCHIAN, mamă, soacră, cumnată, bunică,...













































