Politică
|
Filiala judeţeană a Partidului Conservator se înnoieşte. Nu doar cu un sediu nou, pe str. Grănicerilor, care va fi inaugurat la finele acestei săptămâni, ci şi cu membri noi.
Daniela Elena Man este... |
Femeile democrat-liberale din comuna Spermezeu se pregătesc de alegeri. Vineri, 21 iunie, va fi ales noul Birou Permanent al OFPDL Spermezeu.
,,Asumarea unor roluri politice de către femei cu... |
|
După ce mai bine de patru luni de zile, organizaţia de tineret a PDL a fost condusă de o echipă interimară, tinerii democrat-liberali îşi vor alege sâmbătă, 22 iunie, noua conducere.
Până în acest... |
„Incredibil, dar colegii noştri chinezi-şi asta mă bucură-împărtăşesc aceleaşi valori cu noi în tot ceea ce înseamnă construcţia unui partid.” Aceste cuvinte aparţin domnului Vasile Blaga,... |
|
Noua Constituţie este "mult prea stufoasă", spune la RFI vicepreşedintele PDL, Ioan Oltean. El crede că viitoarea lege fundamentală a fost "făcută în fugă", iar activitatea Comisiei parlamentare de... |
PDL a decis să se retragă din Comisia de revizuire a Constituţiei, refuzând să participe la dezbaterile din plenul Parlamentului pe această temă, a anunţat vicepreşedintele partidului Alin Tişe,... |
|
Curtea de Arbitraj a Partidului Naţional Liberal şi-a desemnat săptămâna trecută biroul de conducere din rândul celor 23 de membri aleşi la ultimul Congres PNL.
,,Din noua structură de conducere a... |
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a publicat, pe site-ul propriu, lista cu investiţiile cuprinse în programele de infrastructură care vor fi finanţate în acest an, dar şi... |
|
Filiala judeţeană a Partidului România Mare îi cere domnişoarei Anca Cârcu să nu îşi mai asocieze numele cu această formaţiune, deoarece nu este membru d epartid, ira candidatura sa la alegerile... |
Corneliu Vadim Tudor a fost înlăturat din funcţia de preşedinte al Partidului România Mare, în urma unui vot din cadrul şedinţei extraordinare a PRM desfăşurate astăzi la Palatul Parlamentului.
Vadim... |
|
Doamnele din UDMR Bistriţa-Năsăud au decis să facă un pas înainte în politică, astfel că filiala judeţeană este prima de la nivel naţional unde a fost constituită organizaţia de femei. Fiind o... |
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că s-au făcut paşi importanţi spre o Constituţie adaptată la secolul XXI, având în vedere amendamentele care au trecut de votul Comisiei... |
|
Liderul UDMR Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, în cadrul unei conferinţe de presă, că referendumul propus de preşedintele Traian Băsescu a fost, din punct de vedere politic, o mişcare... |
Liderul PNL BN, deputatul Stelian Dolha, vrea revenirea la formula veche în ceea ce priveşte alegerea primarului şi a preşedintelui de Consiliu Judeţean. Dolha a afirmat că alegerile locale pentru... |
|
Liderul PNL BN, deputatul Stelian Dolha a prezentat, vineri, într-o conferinţă de presă, ideea creării Instituţiei Avocatului Copilului.
,,Asta, nu din dorinţa de a crea instituţii noi în România.... |
Vicepreşedintele Partidului Social Democrat Bistriţa-Năsăud, deputatul Daniel Suciu, susţine că activitatea seniorului parlamentar Ioan Oltean nu ar fi aşa de productivă pe cât se aude la Bistriţa,... |
|
Deputatul social-democrat Mihai Sturzu a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, la Bistriţa, că proiectul de lege privind activitatea de voluntariat va fi finalizat lunea viitoare, iar... |
Liderul tinerilor social-democraţi din Bistriţa-Năsăud, Bogdan-Gruia Ivan, va promova un proiect prin care absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ din judeţul nostru vor fi familiarizaţi cu... |
|
Liderul PNL BN, deputatul Stelian Dolha, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă că propunerea preşedintelui Traian Băsescu privind un nou referendum referitor la Parlamentul... |
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice i-a răspuns senatorului PNL Ioan Deneş la întrebarea adresată de parlamentarul bistriţean referitoare la derularea lucrărilor pentru... |
|
Într-o scrisoare adresată preşedintelui PDL Vasile Blaga, greco-catolicii din Statele Unite i-au cerut acestuia să-l retragă pe deputatul Ioan Oltean din Comisia de revizuire a Constituţiei pe motiv... |
UDMR a decis, la cel de-al XI-lea Congres al formaţiuniii, înfiinţarea unei organizaţii de femei, după modulul partidelor politice româneşti.
„Şi la nivel judeţean este important rolul femeilor în... |
Pagini
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
La cunoașterea și înțelegerea realităților din ținutul năsăudean își aduce contribuția...
Comentarii
Părintele Radu Roșu: Iluzia forţei sau forţa realităţii
Doru Vălean -
Lun, 09:46
Bună ziua, Doamne ajută! Este interesant, însă, după părerea mea, ar fi de dorit să faceți...
Bătrână căzută într-o groapă pe str. Plăieșului. Primăria Bistrița dispune reverificarea urgentă a tuturor șantierelor din oraș
Mormintele. La Bistrița -
Dum, 23:18
La Bistrița — sunt morminte,
Dar când cazi în gropi de viu,
Ești Hamlet, plângi oseminte,
N-ai...
Andrei Marga: Despre „sistemul ocult”
Iuliu -
Sâm, 14:48
Motto:
„Mizeria materială şi morală a populaţiei, destrăbălarea administraţiei, risipa banului...
La mulţi ani doamnei Gabriela Ceuca, şef serviciu în cadrul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud!
prof. Vasile Găurean -
Sâm, 07:49
La Mulți Ani!Sănătate și bucurie dv. și familiei.
Cursuri gratuite de pregătire pentru Bacalaureat și Evaluare Națională, organizate la Centrul Comunitar pentru Tineret
Buzila Geta -
Vin, 20:23
vreau sa ma înscriu clasa a 8 a
Aniversări
La ceas aniversar, transmitem cordiale urări de bine domnului profesor Florin Florian, directorul Școlii Gimnaziale nr. 1 Bistrița Bârgăului.
În zi de naștere, adresăm cele mai calde urări aniversare doamnei Annamària Antal, director executiv la Direcția Județeană pentru Sport și Tineret...
În această zi deosebită, adresăm calde urări de bine doamnei Marinela (Neli) Lazea, consilier superior în cadrul Primăriei Bistrița.











































