Poliţiştii au dus alimente pentru masa de Paşti unor bătrâni din satele Chiochişului şi Nuşeniului

#totulvafibine- ajutorul polițiștilor pentru persoane vârstnice, înainte de Paști.

În localități din Bistrița-Năsăud precum Feleac, Bozieș, Jimbor, Buza Cătun, polițiștii de la Secția 4 Poliție Rurală Beclean - Postul de Poliție Chiochiș, împreună cu cei de la Prevenire au mers în vizită la persoane vârstnice care locuiesc singure și, având în vedere restricțiile de circulație, le-au dus alimente pentru masa de Paști. Le-au reamintit faptul că, mai ales pentru sănătatea lor, este necesar să respecte regulile impuse, să stea acasă și i-au asigurat că "totul va fi bine".


De asemenea, având în vedere că locuiesc singuri și sunt o categorie vulnerabilă, polițiștii au stat de vorbă cu vârstnicii și le-au reamintit să fie precauți, să nu permită accesul necunoscuților în curte și locuință, iar dacă au nevoie de sprijin să nu ezite să ceară ajutor.


Aceste acțiuni au fost posibile prin contribuția benevolă și implicarea unor polițiști, a unor elevi și a unor oameni care au dorit să aducă un strop de bucurie! Le mulțumim tuturor și le dorim sărbători fericite, cu bucurie în suflet, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5