Ponta: La europarlamentare USL ar obţine mai puţin decât PSD şi PNL, candidând separat

Sursa:agerpres

Premierul Victor Ponta a declarat, duminică seara la RTV, că PSD şi PNL, candidând separat la alegerile europarlamentare, ar obţine un scor mai bun decât în varianta în care ar candida împreună, sub sigla USL.

,,Să ştiţi că am vorbit şi asta cu Crin Antonescu. Noi, ca USL, la europarlamentare, în mod sigur am lua mai puţin decât PSD separat de PNL separat”, a spus primul ministru, citat de Agerpres.

El a apreciat că o candidatură separată a celor două partide la europarlamentare nu va afecta guvernarea, adăugând că acest scrutin nu reprezintă o înfruntare directă în cadrul colegiilor electorale, fiind vorba de un vot de listă naţională. ,,E o chestiune de mobilizare pentru că la europarlamentare, mai ales dacă nu avem prezidenţiale în acelaşi timp, în mod sigur prezenţa va fi scăzută. (…) În general, prezenţa la europarlamentare e scăzută şi atunci e un test de mobilizare”, a spus Ponta.

El a adăugat că diferenţa ar putea fi dată de faptul că PSD este mai pro-european, iar PNL are o atitudine “un pic mai războinică”, fiind “mai vocal la adresa Comisiei Europene”. De asemenea, Ponta a apreciat că votul va fi unul preponderent politic.

Comentarii

22/04/13 15:16
Vizitator

Crin Puturosul si-a taiat singur sansele la prezideniale cu ocazia referendumului de suspendare a lui Basescu de vara trecuta, cand a debitat tot felul de ineptii despre Uniunea Europeana si despre unele cancelarii influente, inclusiv despre Departamentul de Stat american. "Amicul" sau de alianta Ponta deja subliniaza ca PSD este mai pro-european decat PNL. Sa fie oare asta inceputul sfarsitului aliantei USL?

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5